Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 40:33-44 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

33. Odăile ei de pază, stîlpii ei și tinda ei, aveau aceeaș măsură. Poarta aceasta și tinda ei aveau și ele ferestre de jur împrejur, lungi de cinci zeci de coți și late de două zeci și cinci.

34. Tinda ei dădea în curtea de afară; de fiecare parte erau finici pe stîlpi, și opt trepte pentru suit la poartă.

35. M’a dus la poarta de miază-noapte. A măsurat-o, și a găsit aceeaș măsură.

36. Și ea avea odăi de pază, stîlpi, tindă și ferestre de jur împrejur; era lungă de cinci zeci de coți și lată de două zeci și cinci de coți.

37. Tinda ei dădea în curtea de afară; de fiecare parte erau cinci finici pe stîlpii ei, și opt trepte pentru suit la poartă.

38. Era o odaie, care se deschidea spre tinda porții; acolo trebuiau spălate arderile de tot.

39. În tinda porții erau de fiecare parte două mese, pe cari trebuia junghiată arderea de tot, jertfa de ispășire și jertfa pentru vină.

40. În una din părțile de afară, cum te sui la intrarea porții de miază-noapte, erau două mese; și în cealaltă parte, spre tinda porții, erau iarăș două mese.

41. În cele două părți ale porții, se aflau astfel patru mese de o parte și patru mese de cealaltă, de toate opt mese, pe cari trebuiau înjunghiate jertfele.

42. În fața meselor pentru jertfe, mai erau pentru arderile de tot patru mese de pietre cioplite, lungi de un cot și jumătate, late de un cot și jumătate, și înalte de un cot; pe mesele acestea, trebuiau puse uneltele cu cari se jungheau vitele pentru arderi de tot și pentru celelalte jertfe.

43. Pe din lăuntru casa avea de jur împrejur pervazuri de un lat de mînă, cari slujeau ca mese pentru carnea jertfelor.

44. Afară din poarta dinlăuntru erau două odăi pentru cîntăreți în curtea dinlăuntru: una era alături de poarta de miază noapte și avea fața spre miazăzi, celaltă era alături de poarta de miazăzi și avea fața spre miazănoapte.

Citiți capitolul complet Ezechiel 40