Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29
  30. 30
  31. 31
  32. 32
  33. 33
  34. 34
  35. 35
  36. 36
  37. 37
  38. 38
  39. 39
  40. 40
  41. 41
  42. 42
  43. 43
  44. 44
  45. 45
  46. 46
  47. 47
  48. 48

Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 40 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. În anul al douăzeci și cincilea al robiei noastre, la începutul anului, în ziua a zecea a lunii, la patrusprezece ani după dărîmarea cetății, tocmai în ziua aceea, a venit mîna Domnului peste mine, și m’a strămutat în țara lui Israel.

2. M’a dus acolo, în niște vedenii dumnezeiești, și m’a așezat pe un munte foarte înalt; spre miazăzi de acest munte era ceva ca o cetate zidită.

3. M’am dus acolo; și iată că acolo era un om, a cărui înfățișare era ca înfățișarea aramei; el avea în mînă o sfoară de măsurat, de in, și o prăjină de măsurat, și stătea la poartă,

4. Omul acela mi-a zis: „Fiul omului, privește cu ochii tăi, ascultă cu urechile tale, și ia aminte la toate lucrurile, pe cari ți le voi arăta; căci ai fost adus aici ca să ți le arăt. Fă cunoscut casei lui Israel tot ce vei vedea.“

5. Un zid înconjura Templul pe din afară de jur împrejur. În mîna omului aceluia era o prăjină de măsurat lungă de șase coți, fiecare cot avînd o palmă mai mult decît cotul obicinuit. A măsurat lățimea zidului, care era de o prăjină, și înălțimea, care era tot de o prăjină.

6. A mers la poarta de răsărit, și i-a suit treptele. A măsurat pragul porții, care era lat de o prăjină, și celalt prag care era lat de o prăjină.

7. Fiecare odaie de pază era lungă de o prăjină, și largă tot de o prăjină. Între fiecare două odăi de pază era un loc gol de cinci coți. Pragul porții, de lîngă tinda porții din lăuntru, era de o prăjină.

8. A măsurat și tinda porții dinlăuntru; era de o prăjină.

9. A măsurat apoi tinda porții; era de opt coți, și stîlpii ei erau de doi coți. Tinda porții era spre partea dinlăuntru.

10. Odăile de pază ale porții de răsărit erau în număr de trei de o parte și trei de cealaltă; cîteși trele aveau aceeaș măsură, și stîlpii de fiecare parte aveau tot aceeaș măsură.

11. A măsurat apoi lărgimea deschizăturii porții, care era de zece coți, și lungimea porții, care era de treisprezece coți.

12. Înaintea odăilor de pază era un loc gol de un cot de o parte și de cealaltă; fiecare odaie de pază avea șase coți de o parte, și șase coți de cealaltă.

13. A măsurat poarta dela acoperișul unei odăi de pază, pînă la acoperișul celeilalte; între cele două deschizături cari erau față în față era o lățime de douăzeci și cinci de coți.

14. A măsurat tinda porții și a găsit douăzeci de coți; tinda da într’o curte, de jur împrejurul porții.

15. Locul dintre poarta dela intrare și tinda porții dinlăuntru era lung de cincizeci de coți.

16. La odăile de pază și la stîlpii lor dinlăuntrul porții de jur împrejur erau niște ferestre îngrădite; ferestre erau și înlăuntru în tinzile porții de jur împrejur; iar pe stîlpi erau săpate ramuri de finici.

17. M’a dus în curtea de afară, unde se aflau odăi și un caldarîm de jur împrejur; pe caldarîmul acesta erau treizeci de odăi.

18. Caldarîmul era lîngă porți, și era dealungul porților: acesta era caldarîmul de jos.

19. A măsurat lățimea dela poarta de jos pînă la partea de afară a curții dinlăuntru, și avea o sută doi coți, la răsărit și la miazănoapte.

20. A măsurat lungimea și lățimea porții de miazănoapte a curții de afară.

21. Odăile ei de pază, în număr de trei de o parte și trei de alta, stîlpii și tinda ei, aveau aceeaș măsură ca poarta dintîi, cincizeci de coți în lungime și douăzeci și cinci de coți în lățime.

22. Ferestrele ei, tinda ei, finicii ei, aveau aceeaș măsură ca poarta de răsărit; te suiai la ea pe șapte trepte, iar tinda ei era în partea dinlăuntru.

23. La curtea dinlăuntru era o poartă, în fața porții de miazănoapte și în fața porții de răsărit; a măsurat o sută de coți dela o poartă pînă la cealaltă.

24. M’a dus în partea de miazăzi,unde se afla poarta dela miazăzi. I-a măsurat stîlpii și tinda, cari aveau aceeaș măsură.

25. Poarta aceasta și tinda ei aveau ferestre de jur împrejur, ca și celelalte ferestre, și poarta era lungă de cincizeci de coți și lată de douăzeci și cinci de coți.

26. La ea te suiai pe o scară de șapte trepte, iar tinda ei era în partea din lăuntru; pe stîlpi era cîte un finic de fiecare parte.

27. Curtea dinlăuntru avea o poartă înspre miazăzi; a măsurat dela o poartă pînă la cealaltă spre miazăzi o sută de coți.

28. M’a dus în curtea din lăuntru, pe poarta de miazăzi. A măsurat poarta de miazăzi, și a găsit că avea aceeaș măsură.

29. Odăile ei de pază, stîlpii și tinda ei, aveau aceeaș măsură. Poarta aceasta și tinda ei aveau ferestre de jur împrejur, și poarta era lungă de cincizeci de coți și lată de douăzeci și cinci de coți.

30. (De jur împrejur erau tinzi lungi de două zeci și cinci de coți și late de cinci coți.)

31. Tinda porții dădea în curtea de afară; pe stîlpii ei erau finici, și opt trepte pentru suit la poartă.

32. M’am dus apoi în curtea dinlăuntru, pe intrarea de răsărit. A măsurat poarta, și a găsit că avea aceeaș măsură.

33. Odăile ei de pază, stîlpii ei și tinda ei, aveau aceeaș măsură. Poarta aceasta și tinda ei aveau și ele ferestre de jur împrejur, lungi de cinci zeci de coți și late de două zeci și cinci.

34. Tinda ei dădea în curtea de afară; de fiecare parte erau finici pe stîlpi, și opt trepte pentru suit la poartă.

35. M’a dus la poarta de miază-noapte. A măsurat-o, și a găsit aceeaș măsură.

36. Și ea avea odăi de pază, stîlpi, tindă și ferestre de jur împrejur; era lungă de cinci zeci de coți și lată de două zeci și cinci de coți.

37. Tinda ei dădea în curtea de afară; de fiecare parte erau cinci finici pe stîlpii ei, și opt trepte pentru suit la poartă.

38. Era o odaie, care se deschidea spre tinda porții; acolo trebuiau spălate arderile de tot.

39. În tinda porții erau de fiecare parte două mese, pe cari trebuia junghiată arderea de tot, jertfa de ispășire și jertfa pentru vină.

40. În una din părțile de afară, cum te sui la intrarea porții de miază-noapte, erau două mese; și în cealaltă parte, spre tinda porții, erau iarăș două mese.

41. În cele două părți ale porții, se aflau astfel patru mese de o parte și patru mese de cealaltă, de toate opt mese, pe cari trebuiau înjunghiate jertfele.

42. În fața meselor pentru jertfe, mai erau pentru arderile de tot patru mese de pietre cioplite, lungi de un cot și jumătate, late de un cot și jumătate, și înalte de un cot; pe mesele acestea, trebuiau puse uneltele cu cari se jungheau vitele pentru arderi de tot și pentru celelalte jertfe.

43. Pe din lăuntru casa avea de jur împrejur pervazuri de un lat de mînă, cari slujeau ca mese pentru carnea jertfelor.

44. Afară din poarta dinlăuntru erau două odăi pentru cîntăreți în curtea dinlăuntru: una era alături de poarta de miază noapte și avea fața spre miazăzi, celaltă era alături de poarta de miazăzi și avea fața spre miazănoapte.

45. El mi-a zis: „Odaia aceasta, dinspre miazăzi, este pentru preoții cari îngrijesc de slujba Templului.

46. Iar odaia dinspre miazănoapte este pentru preoții cari îngrijesc de slujba altarului. Fiii lui Țadoc sînt aceia cari, din fiii lui Levi, se apropie de Domnul, ca să-I slujească.

47. A măsurat curtea, care era în patru colțuri, lungă de o sută de coți. Altarul era înaintea casei.

48. M’a dus în tinda casei. A măsurat stîlpii tinzii, și a găsit cinci coți de o parte, și cinci coți de cealaltă. Lățimea porții era de patrusprezece coți, iar peretele de pe laturile porții era de trei coți deoparte și de trei coți de cealaltă.

49. Tinda avea o lungime de douăzeci de coți și o lățime de doisprezece coți; te suiai la ea pe zece trepte. Lîngă stîlpi mai erau și alți stîlpi, unul de o parte și altul de alta.