Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 22:27-31 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

27. Căpeteniile lui sînt în mijlocul lui ca niște lupi cari își sfîșie prada; varsă sînge, pierd sufletele, numai ca să-și potolească lăcomia de bani.

28. Proorocii lui au pentru ei tencuieli de ipsos, vedenii înșelătoare, proorocii mincinoase. Ei zic: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeu!“ Și Domnul nu le-a vorbit!

29. Poporul din țară se dedă la sîlnicie, fură, asuprește pe cel nenorocit și pe cel lipsit, calcă în picioare pe străin, împotriva oricărei dreptăți!

30. Caut printre ei un om care să înalțe un zid, și să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru țară, ca să n’o nimicesc; dar nu găsesc niciunul!

31. Îmi voi vărsa urgia peste ei, îi voi nimici cu focul mîniei Mele, și le voi întoarce faptele asupra capului lor, zice Domnul, Dumnezeu.“

Citiți capitolul complet Ezechiel 22