Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29
  30. 30
  31. 31
  32. 32
  33. 33
  34. 34
  35. 35
  36. 36
  37. 37
  38. 38
  39. 39
  40. 40
  41. 41
  42. 42
  43. 43
  44. 44
  45. 45
  46. 46
  47. 47
  48. 48

Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 22 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Cuvîntul Domnului mi-a vorbit, astfel:

2. „Și tu, fiul omului, vrei să judeci? Vrei să judeci cetatea setoasă de sînge? Pune-i înainte toate urîciunile ei!

3. Spune: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: „Cetate, care verși sînge în mijlocul tău, ca să-ți vină ziua, și care-ți faci idoli ca să te spurci!

4. Te-ai făcut vinovată din pricina sîngelui pe care l-ai vărsat, și te-ai spurcat prin idolii pe cari i-ai făcut. Ți-ai apropiat astfel zilele, și ai ajuns la capătul anilor tăi! De aceea te fac de ocară printre neamuri și de batjocură printre toate țările.

5. Cei de aproape și cei de departe își vor bate joc de tine, căci ești vestită ca spurcată și plină de turburări!

6. Iată că în tine, toți voivozii lui Israel își întrebuințează puterea ca să verse sînge.

7. În tine, tatăl și mama sînt disprețuiți, străinul este chinuit, orfanul și văduva sînt asupriți.

8. Tu Îmi nesocotești locașurile Mele cele sfinte, Îmi spurci Sabatele.

9. În tine sînt bîrfitori, ca să verse sînge; în tine se mănîncă jertfe idolești pe munți; în mijlocul tău se fac desfrînări.

10. În mijlocul tău, se descopere goliciunea tatălui; în mijlocul tău, este silită femeia în timpul necurăției ei!

11. În mijlocul tău, fiecare se dedă la urîciuni cu nevasta aproapelui său, fiecare se spurcă prin amestecare de sînge cu noră-sa, fiecare necinstește pe soru-sa, fiica tatălui său.

12. În tine, se iau daruri pentru vărsare de sînge. Tu iei dobîndă și camătă, jăfuiești cu sila pe aproapele tău, și pe Mine, Mă uiți, zice Domnul, Dumnezeu.“

13. „De aceea, iată că bat din mîni, din pricina lăcomiei pe care ai avut-o, și din pricina sîngelui vărsat în mijlocul tău.

14. Îți va suferi inima, și Îți vor fi mînile destul de tari în zilele cînd voi lucra împotriva ta? Eu, Domnul, am vorbit, și voi și lucra.

15. Te voi risipi printre neamuri, te voi răspîndi în felurite țări, și îți voi nimici cu desăvîrșire necurăția din mijlocul tău.

16. Vei fi spurcată astfel de tine însăți înaintea neamurilor, și vei ști că Eu sînt Domnul.“

17. Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

18. „Fiul omului, casa lui Israel a ajuns pentru Mine ca niște sgură; toți sînt aramă, cositor, fer, plumb, în cuptorul de topit; au ajuns niște sgură de argint.

19. De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeu: „Pentru că toți ați ajuns niște sgură, iată că vă voi strînge în mijlocul Ierusalimului.

20. Cum se strînge argintul, arama, ferul, plumbul și cositorul, în cuptorul de topit și se suflă în foc ca să se topească, așa vă voi strînge și Eu în mînia și urgia Mea, vă voi pune acolo și vă voi topi.

21. Da, vă voi strînge și voi sufla peste voi cu focul mîniei Mele și vă veți topi în el.

22. Cum se topește argintul în topitoare, așa veți fi topiți voi în mijlocul lui. Și veți ști că Eu Domnul, Mi-am vărsat mînia peste voi.“

23. Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

24. „Fiul omului, spune Ierusalimului: „Ești o țară necurățită, și neudată de ploaie în ziua mîniei.“

25. Mai marii lui uneltesc în mijlocul lui, ca să înghită sufletele, ca un leu care răcnește și își sfășie prada; pun mîna pe bogății și lucruri scumpe, și măresc numărul văduvelor în mijlocul lui.

26. Preoții lui calcă Legea Mea și Imi pîngăresc lucrurile Mele sfînte, nu fac nici o deosebire între ce este sfînt și ce nu este sfînt, nici nu învață pe oameni să facă deosebire între ce este necurat și ce este curat, își întorc ochii dela Sabatele Mele, și sînt pîngărit în mijlocul lor.

27. Căpeteniile lui sînt în mijlocul lui ca niște lupi cari își sfîșie prada; varsă sînge, pierd sufletele, numai ca să-și potolească lăcomia de bani.

28. Proorocii lui au pentru ei tencuieli de ipsos, vedenii înșelătoare, proorocii mincinoase. Ei zic: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeu!“ Și Domnul nu le-a vorbit!

29. Poporul din țară se dedă la sîlnicie, fură, asuprește pe cel nenorocit și pe cel lipsit, calcă în picioare pe străin, împotriva oricărei dreptăți!

30. Caut printre ei un om care să înalțe un zid, și să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru țară, ca să n’o nimicesc; dar nu găsesc niciunul!

31. Îmi voi vărsa urgia peste ei, îi voi nimici cu focul mîniei Mele, și le voi întoarce faptele asupra capului lor, zice Domnul, Dumnezeu.“