Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 20:4-20 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

4. „Vrei să-i judeci, fiul omului? Dacă vrei să-i judeci, pune-le înainte urîciunile părinților lor!

5. Spune-le: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: «În ziua cînd am ales pe Israel, Mi-am ridicat mîna spre sămînța casei lui Iacov, și M’am arătat lor în țara Egiptului; Mi-am ridicat mîna spre ei, și am zis: „Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru!“

6. În ziua aceea, Mi-am ridicat mîna spre ei, ca să-i duc din țara Egiptului într’o țară, pe care o căutasem pentru ei, țară în care curge lapte și miere, cea mai frumoasă dintre toate țările.

7. Atunci le-am zis: „Lepădați fiecare urîciunile cari vă atrag privirile, și nu vă spurcați cu idolii Egiptului! Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru!“

8. Dar ei s’au răzvrătit împotriva Mea, și n’au vrut să Mă asculte. Niciunul n’a lepădat urîciunile, cari îi atrăgeau privirile, și n’au părăsit idolii Egiptului. Atunci am pus de gînd să-Mi vărs mînia peste ei, să-Mi sleiesc mînia împotriva lor, în mijlocul țării Egiptului.

9. Dar am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pîngărit în ochii neamurilor printre cari se aflau, și în fața cărora Mă arătasem lor, ca să-i scot din țara Egiptului.

10. Și i-am scos astfel din țara Egiptului, și i-am dus în pustie.

11. Le-am dat legile Mele și le-am făcut cunoscut poruncile Mele, pe cari trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele.

12. Le-am dat și Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine și ei, pentruca să știe că Eu sînt Domnul, care-i sfințesc.

13. Dar casa lui Israel s’a răzvrătit împotriva Mea în pustie. N’au urmat legile Mele, ci au lepădat poruncile Mele, pe cari trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele, și Mi-au pîngărit peste măsură de mult Sabatele Mele. Atunci am avut de gînd să-Mi vărs mînia peste ei în pustie, ca să-i nimicesc.

14. Dar am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pîngărit în ochii neamurilor în fața cărora îi scosesem din Egipt.

15. Chiar și în pustie Mi-am ridicat mîna spre ei și le-am jurat că nu-i voi duce în țara pe care le-o hotărîsem, țară în care curge lapte și miere, cea mai frumoasă din toate țările;

16. și aceasta pentrucă au lepădat poruncile Mele și n’au urmat legile Mele, și pentrucă au pîngărit Sabatele Mele, căci inima nu li s’a depărtat dela idolii lor.

17. Dar m’am uitat cu milă la ei, nu i-am nimicit, și nu i-am stîrpit în pustie.

18. Atunci am zis fiilor lor în pustie: „Nu vă luați după rînduielile părinților voștri, nu țineți obiceiurile lor, și nu vă spurcați cu idolii lor!

19. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru; umblați întocmai după rînduielile Mele, păziți poruncile Mele, și împliniți-le.

20. Sfințiți Sabatele Mele, căci ele sînt un semn între Mine și voi, ca să știți că Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru!“

Citiți capitolul complet Ezechiel 20