Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 20:25-45 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

25. Ba încă le-am dat și legi cari nu erau bune, și porunci prin cari nu puteau să trăiască.

26. I-am spurcat prin darurile lor de mîncare, cînd treceau prin foc pe toți întîii lor născuți; am vrut să-i pedepsesc astfel, și să le arăt că Eu sînt Domnul.“

27. „De aceea, fiul omului, vorbește casei lui Israel, și spune-le: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: „Părinții voștri M’au batjocorit și mai mult, arătîndu-se necredincioși față de Mine.

28. Și anume, cînd i-am dus în țara pe care jurasem că le-o voi da, și ei și-au aruncat ochii spre orice deal înalt și spre orice copac stufos, acolo și-au adus jertfele, acolo și-au adus darurile de mîncare cari Mă mîniau, acolo și-au ars mirezmele de un miros plăcut, și acolo și-au turnat jertfele de băutură.

29. Eu i-am întrebat: „Ce sînt aceste înălțimi, la cari vă duceți?“ De aceea li s’a dat numele de «înălțimi» pînă în ziua de azi!

30. Deaceea spune casei lui Israel: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: „Voiți voi să spurcați în felul părinților voștri și să curviți alergînd după urîciunile lor?

31. Da, aducîndu-vă darurile de mîncare, trecîndu-vă copiii prin foc, vă spurcați și azi prin idolii voștri. Și Eu să Mă las să fiu întrebat de voi, casa lui Israel! Pe viața Mea, zice Domnul, Dumnezeul, că nu Mă voi lăsa întrebat de voi!

32. Nu veți vedea împlinindu-se ce vă închipuiți, cînd ziceți: „Vrem să fim ca neamurile, ca familiile celorlalte țări, vrem să slujim lemnului și pietrei!“

33. Pe viața Mea, – zice Domnul Dumnezeu – că Eu însumi voi fi Împărat peste voi, cu mînă tare și cu braț întins, și vărsîndu-Mi urgia.

34. Vă voi scoate din mijlocul popoarelor, și vă voi strînge din țările în cari v’am risipit, cu mînă tare și cu braț întins, și vărsîndu-Mi urgia.

35. Vă voi aduce în pustia popoarelor, și acolo Mă voi judeca față în față cu voi.

36. Cum M’am judecat cu părinții voștri în pustia țării Egiptului, așa Mă voi judeca și cu voi, – zice Domnul Dumnezeu.

37. Vă voi trece pe supt toiag, și vă voi pune supt mustrarea legămîntului.

38. Voi deosebi dintre voi pe cei îndărătnici și pe ceice nu-Mi sînt credincioși; îi voi scoate din țara în care sînt străini, dar nu vor merge iarăș în țara lui Israel. Și veți ști că Eu sînt Domnul.“

39. Acum, casa lui Israel, așa vorbește Domnul, Dumnezeu: „Duceți-vă și slujiți fiecare la idolii voștri! După aceea, Mă veți asculta negreșit, și nu veți mai pîngări Numele Meu cel sfînt cu darurile voastre de mîncare și cu idolii voștri!

40. Căci pe muntele Meu cel sfînt, pe muntele cel înalt al lui Israel, – zice Domnul, Dumnezeu – acolo Îmi va sluji toată casa lui Israel, toți cei ce vor fi în țară; acolo îi voi primi cu bunăvoință, voi cere darurile voastre de mîncare, cele dintîi roade din darurile voastre, și tot ce-Mi veți închina.

41. Vă voi primi ca pe niște miresme cu miros plăcut, dupăce vă voi scoate din mijlocul popoarelor, și vă voi strînge din țările în cari sînteți risipiți; și voi fi sfințit de voi înaintea neamurilor.

42. Și veți ști că Eu sînt Domnul, cînd vă voi aduce înapoi în țara lui Israel, în țara pe care jurasem că o voi da părinților voștri.

43. Acolo vă veți aduce aminte de purtarea voastră și de toate faptele voastre cu cari v’ați spurcat; și vă va fi scîrbă de voi înșivă, din pricina tuturor fărădelegilor pe cari le-ați făcut.

44. Și veți ști că Eu sînt Domnul, cînd Mă voi purta cu voi avînd în vedere Numele Meu, și nicidecum după purtarea voastră rea, nici după faptele voastre stricate, casa lui Israel, zice Domnul, Dumnezeu.“

45. Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

Citiți capitolul complet Ezechiel 20