Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 16:16-31 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

16. Ai luat și din hainele tale, ți-ai făcut înălțimi pe cari le-ai împodobit cu toate colorile, și ai curvit pe ele: așa cum nu s’a întîmplat și nici nu se va mai întîmpla vreodată.

17. Ți-ai luat pînă și minunatele tale podoabe de aur și de argint, pe cari ți le dădusem, și ți-ai făcut niște chipuri de bărbați, cu cari ai curvit.

18. Ți-ai luat și hainele cusute la gherghef, le-ai îmbrăcat cu ele și ai adus acestor chipuri untdelemnul Meu și tămîia Mea.

19. Pînea pe care ți-o dădusem, floarea făinii, untdelemnul și mierea, cu care te hrăneam, le-ai adus înaintea lor, ca niște tămîie cu un miros plăcut. Iată ce s’a întîmplat, zice Domnul Dumnezeu!“

20. „Apoi ți-ai luat fiii și fiicele, pe cari Mi-i născusei, și i-ai jertfit lor, ca să le slujească de mîncare. Nu erau oare de ajuns curviile tale,

21. de Mi-ai mai junghiat fiii, și i-ai dat, trecîndu-i prin foc în cinstea lor?

22. Și în mijlocul tuturor urîciunilor și curviilor tale, nu ți-ai adus aminte de vremea tinereței tale, cînd erai goală, goală de tot, și te zbăteai în sîngele tău!

23. După toate aceste răutăți ale tale, – (vai, vai de tine! zice Domnul Dumnezeu), –

24. ți-ai zidit case de curvie, ți-ai făcut înălțimi în toate piețele.

25. La toate colțurile ulițelor ți-ai făcut înălțimi, ți-ai necinstit frumusețea, ți-ai desfăcut picioarele înaintea tuturor trecătorilor, ai făcut tot mai multe curvii.

26. Ai curvit cu Egiptenii, vecinii tăi, cu trupul plin de vlagă, și ți-ai înmulțit curviile, ca să Mă mînii.

27. Dar iată că Mi-am întins mîna împotriva ta, am micșorat partea de întreținere pe care ți-o rînduisem, te-am lăsat în voia vrăjmașelor tale, fiicele Filistenilor, cari au roșit de purtarea ta nelegiuită.

28. Apoi ai curvit cu Asirienii, pentrucă erai fără saț; ai curvit cu ei, și tot nu te-ai săturat.

29. Ți-ai înmulțit curviile cu țara Canaanului și pînă în Haldea, dar nici acolo nu te-ai săturat.

30. Ce slăbiciune de inimă ai avut, zice Domnul, Dumnezeu, de ai făcut toate aceste lucruri, cari sînt fapta unei ibovnice dedate la curvie,

31. zidindu-ți case de curvie la toate colțurile ulițelor, și făcîndu-ți înălțimi în toate piețele; n’ai fost nici măcar ca o curvă care-și cere plata.

Citiți capitolul complet Ezechiel 16