Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 19:19-25 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

19. Și a zis împăratului: „Să nu țină seamă domnul meu de nelegiuirea mea, să uite că robul tău l-a ocărît în ziua cînd împăratul, domnul meu, ieșea din Ierusalim, și să nu țină seamă împăratul de lucrul acesta!

20. Căci robul tău mărturisește că a păcătuit. Și iată, vin astăzi, cel dintîi din toată casa lui Iosif, înaintea împăratului, domnul meu.“

21. Atunci Abișai, fiul Țeruiei, a luat cuvîntul, și a zis: „Nu trebuie oare să moară Șimei pentrucă a blestemat pe unsul Domnului?“

22. Dar David a zis: „Ce am eu cu voi, fiii Țeruiei, și pentruce vă arătați astăzi protivnicii mei? Astăzi să se omoare oare vreun om în Israel? Nu știu eu că împărățesc azi peste Israel?“

23. Și împăratul a zis lui Șimei: „Nu vei muri!“ Împăratul i-a jurat că nu-l va omorî.

24. Mefiboșet, fiul lui Saul, s’a pogorît și el înaintea împăratului. Nu-și îngrijise nici picioarele, nici barba, nici nu-și spălase hainele, din ziua cînd plecase împăratul pînă în ziua cînd se întorcea în pace.

25. Cînd s’a dus înaintea împăratului la Ierusalim, împăratul i-a zis: „Pentruce n’ai venit cu mine, Mefiboșet?“

Citiți capitolul complet 2 Samuel 19