Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 19:12-22 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

12. Voi sînteți frații mei, sînteți os din oasele mele și carne din carnea mea; pentruce ați fi voi cei din urmă pentru aducerea împăratului înapoi?

13. Și lui Amasa spuneți-i așa: «Nu ești tu oare os din oasele mele și carne din carnea mea? Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea, dacă nu vei fi înaintea mea pentru totdeauna căpetenia oștirii în locul lui Ioab!“

14. David a înmuiat inima tuturor celor din Iuda, de parcă ar fi fost un singur om; și au trimes să spună împăratului: „Întoarce-te, tu și toți slujitorii tăi.“

15. Împăratul s’a întors, și a ajuns pînă la Iordan. Și Iuda s’a dus la Ghilgal, ca să iasă înaintea împăratului, și să-l facă să treacă Iordanul.

16. Șimei, fiul lui Ghera, Beniamitul, care era din Bahurim, s’a grăbit să se pogoare cu cei din Iuda înaintea împăratului David.

17. Avea cu el o mie de oameni din Beniamin, și pe Țiba, mai marele casei lui Saul, și pe cei cincisprezece fii și pe cei douăzeci de robi ai lui Țiba. Au trecut Iordanul în fața împăratului.

18. Luntrea, pusă la îndemîna împăratului, tocmai pornise ca să-i treacă și casa dincolo; și în clipa cînd era să treacă împăratul Iordarnul, Șimei, fiul lui Ghera, s’a închinat înaintea lui.

19. Și a zis împăratului: „Să nu țină seamă domnul meu de nelegiuirea mea, să uite că robul tău l-a ocărît în ziua cînd împăratul, domnul meu, ieșea din Ierusalim, și să nu țină seamă împăratul de lucrul acesta!

20. Căci robul tău mărturisește că a păcătuit. Și iată, vin astăzi, cel dintîi din toată casa lui Iosif, înaintea împăratului, domnul meu.“

21. Atunci Abișai, fiul Țeruiei, a luat cuvîntul, și a zis: „Nu trebuie oare să moară Șimei pentrucă a blestemat pe unsul Domnului?“

22. Dar David a zis: „Ce am eu cu voi, fiii Țeruiei, și pentruce vă arătați astăzi protivnicii mei? Astăzi să se omoare oare vreun om în Israel? Nu știu eu că împărățesc azi peste Israel?“

Citiți capitolul complet 2 Samuel 19