Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 19:12-17 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

12. Voi sînteți frații mei, sînteți os din oasele mele și carne din carnea mea; pentruce ați fi voi cei din urmă pentru aducerea împăratului înapoi?

13. Și lui Amasa spuneți-i așa: «Nu ești tu oare os din oasele mele și carne din carnea mea? Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea, dacă nu vei fi înaintea mea pentru totdeauna căpetenia oștirii în locul lui Ioab!“

14. David a înmuiat inima tuturor celor din Iuda, de parcă ar fi fost un singur om; și au trimes să spună împăratului: „Întoarce-te, tu și toți slujitorii tăi.“

15. Împăratul s’a întors, și a ajuns pînă la Iordan. Și Iuda s’a dus la Ghilgal, ca să iasă înaintea împăratului, și să-l facă să treacă Iordanul.

16. Șimei, fiul lui Ghera, Beniamitul, care era din Bahurim, s’a grăbit să se pogoare cu cei din Iuda înaintea împăratului David.

17. Avea cu el o mie de oameni din Beniamin, și pe Țiba, mai marele casei lui Saul, și pe cei cincisprezece fii și pe cei douăzeci de robi ai lui Țiba. Au trecut Iordanul în fața împăratului.

Citiți capitolul complet 2 Samuel 19