Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 19:1-10 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Au venit și au spus lui Ioab: „Iată că împăratul plînge și se jălește din pricina lui Absalom.“

2. Și în ziua aceea, biruința s’a prefăcut în jale pentru tot poporul, căci în ziua aceea, poporul auzea zicîndu-se: „Împăratul este mîhnit din pricina fiului său.“

3. În aceeaș zi, poporul a intrat în cetate pe furiș, ca niște oameni rușinați că au fugit din luptă.

4. Împăratul își acoperise fața, și striga în gura mare: „Fiul meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu.“

5. Ioab a intrat în odaia unde era împăratul, și a zis: „Tu acoperi azi de rușine fața tuturor slujitorilor tăi, cari au scăpat azi viața ta, a fiilor tăi și a fetelor tale, a nevestelor tale și a țiitoarelor tale.

6. Tu iubești pe ceice te urăsc, și urăști pe ceice te iubesc, căci arăți azi că pentru tine nu sînt nici căpetenii nici slujitori; și văd acum că, dacă ar trăi Absalom și noi toți am fi murit în ziua aceasta, lucrul acesta ți-ar fi plăcut.

7. Scoală-te dar, ieși și vorbește după inima slujitorilor tăi! Căci jur pe Domnul că, dacă nu ieși să te arăți, nu va rămînea un om cu tine în noaptea aceasta; și aceasta va fi o nenorocire mai rea pentru tine decît toate nenorocirile cari ți s’au întîmplat din tinereță pînă acum.“

8. Atunci împăratul s’a sculat, și a șezut la poartă. Au spus tot poporului: „Iată că împăratul stă la poartă.“ Și tot poporul a venit înaintea împăratului.$Însă Israel fugise, fiecare în cortul lui.

9. Și în toate semințiile lui Israel, tot poporul se certa, zicînd: „Împăratul ne-a izbăvit din mîna vrăjmașilor noștri, el ne-a scăpat din mîna Filistenilor; și acum a trebuit să fugă din țară dinaintea lui Absalom.

10. Și Absalom, pe care-l unsesem să domnească peste noi, a murit în bătălie: de ce nu puneți o vorbă pentru întoarcerea împăratului?“

Citiți capitolul complet 2 Samuel 19