Vechiul Testament

Noul Testament

2 Împăraţi 10:27-36 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

27. Au sfărîmat stîlpul lui Baal, au dărîmat și templul lui Baal, și l-au prefăcut într’o hazna de gunoi, care a rămas în picioare pînă în ziua de azi.

28. Iehu a nimicit pe Baal din mijlocul lui Israel,

29. dar nu s’a abătut dela păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, n’a părăsit vițeii de aur din Betel și Dan.

30. Domnul a zis lui Iehu: „Pentru că ai adus bine la îndeplinire ce este plăcut înaintea Mea, și ai făcut casei lui Ahab tot ce era după voia Mea, fiii tăi pînă la al patrulea neam vor ședea pe scaunul de domnie al lui Israel.“

31. Totuș Iehu n’a luat seama să umble din toată inima lui în legea Domnului, Dumnezeul lui Israel; și nu s’a abătut de la păcatele în cari tîrîse Ieroboam pe Israel.

32. Pe vremea aceea, Domnul a început să taie cîte o bucată din ținutul lui Israel; și Hazael i-a bătut la toate hotarele lui Israel.

33. Dela Iordan, spre soare – răsare, a bătut toată țara Galaadului, pe Gadiți, Rubeniți și Manasiți, dela Aroer, care este pe pîrîul Arnon, pînă la Galaad și Basan.

34. Celelalte fapte ale lui Iehu, tot ce a făcut el, și toate isprăvile lui, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Israel?

35. Iehu a adormit cu părinții săi, și a fost îngropat la Samaria. Și, în locul lui, a domnit fiul său Ioahaz.

36. Iehu domnise douăzeci și opt de ani peste Israel la Samaria.

Citiți capitolul complet 2 Împăraţi 10