Vechiul Testament

Noul Testament

1 Împăraţi 9:1-17 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Cînd a isprăvit Solomon de zidit Casa Domnului, casa împăratului și tot ce a găsit cu cale să facă,

2. Domnul S’a arătat a doua oară lui Solomon, cum i Se arătase la Gabaon.

3. Și Domnul i-a zis: „Îți ascult rugăciunea și cererea pe care Mi-ai făcut-o, sfințesc casa aceasta pe care ai zidit-o ca să pui în ea pentru totdeauna Numele Meu, și ochii Mei și inima Mea vor fi acolo pe vecie.

4. Și tu, dacă vei umbla înaintea Mea, cum a umblat tatăl tău David, cu inimă curată și cu neprihănire, făcînd tot ce ți-am poruncit, dacă vei păzi legile și poruncile Mele,

5. voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăției tale în Israel, cum am spus tatălui tău David, cînd am zis: «Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaș pe scaunul de domnie al lui Israel.»

6. Dar dacă vă veți abate dela Mine, voi și fiii voștri, dacă nu veți păzi poruncile Mele și legile Mele pe cari vi le-am dat, și dacă vă veți duce să slujiți altor dumnezei și să vă închinați înaintea lor,

7. voi nimici pe Israel din țara pe care i-am dat-o, voi lepăda dela Mine casa pe care am sfințit-o Numelui Meu, și Israel va ajunge de rîs și de pomină printre toate popoarele.

8. Și oricît de înaltă este casa aceasta, oricine va trece pe lîngă ea, va rămînea încremenit și va fluiera. Și va zice: «Pentruce a făcut Domnul așa țării acesteia și casei acesteia?»

9. Și i se va răspunde: «Pentrucă au părăsit pe Domnul, Dumnezeul lor, care a scos pe părinții lor din țara Egiptului, pentrucă s’au alipit de alți dumnezei, s’au închinat înaintea lor și le-au slujit; de aceea a făcut Domnul să vină peste ei toate aceste rele.“

10. După douăzeci de ani Solomon zidise cele două case, Casa Domnului și casa împăratului.

11. Atunci, fiindcă Hiram, împăratul Tirului, dăduse lui Solomon lemne de cedru și lemne de chiparos, și aur, cît a voit, împăratul Solomon a dat lui Hiram douăzeci de cetăți în țara Galileii.

12. Hiram a ieșit din Tir, să vadă cetățile pe cari i le dădea Solomon. Dar nu i-au plăcut,

13. și a zis: „Ce cetăți mi-ai dat, frate?“ Și le-a numit țara Cabul, nume pe care l-au păstrat pînă în ziua de azi.

14. Hiram trimesese împăratului o sută douăzeci de talanți de aur.

15. Iată cum stau lucrurile cu privire la oamenii de corvoadă pe cari i-a luat împăratul Solomon pentru zidirea Casei Domnului și a casei sale Milo, și a zidului Ierusalimului, Hațorului, Meghidoului și Ghezerului.

16. Faraon, împăratul Egiptului, venise și cucerise Ghezerul, îi dăduse foc, și omorîse pe Cananiții cari locuiau în cetate. Apoi îl dăduse de zestre fetei lui, nevasta lui Solomon.

17. Și Solomon a zidit Ghezerul, Bet-Horonul de jos,

Citiți capitolul complet 1 Împăraţi 9