Vechiul Testament

Noul Testament

Matei 9:28-38 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

28. După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Și Isus le-a zis: „Credeți că pot face lucrul acesta?“ „Da, Doamne“, I-au răspuns ei.

29. Atunci S’a atins de ochii lor, și a zis: „Facă-vi-se după credința voastră!“

30. Și li s’au deschis ochii. Isus le-a poruncit cu tot dinadinsul și le-a zis: „Vedeți, să nu știe nimeni.“

31. Dar ei, cum au ieșit afară, au răspîndit vestea despre El în tot ținutul acela.

32. Pe cînd plecau orbii aceștia, iată că au adus la Isus un mut îndrăcit.

33. După ce a fost scos dracul din el, mutul a vorbit. Și noroadele, mirate, ziceau: „Niciodată nu s’a văzut așa ceva în Israel!“

34. Dar Fariseii ziceau: „Cu ajutorul domnului dracilor scoate El dracii!“

35. Isus străbătea toate cetățile și satele, învățînd pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăției, și vindecînd orice fel de boală și orice fel de neputință, care era în norod.

36. Cînd a văzut gloatele, I s’a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și risipite, ca niște oi cari n’au păstor.

37. Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerișul, dar puțini sînt lucrătorii!

38. Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui.“

Citiți capitolul complet Matei 9