Vechiul Testament

Noul Testament

Matei 26:28-41 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

28. căci acesta este sîngele Meu, sîngele legămîntului celui nou, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor.

29. Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viței, pînă în ziua cînd îl voi bea cu voi nou în Împărăția Tatălui Meu.“

30. După ce au cîntat cîntarea, au ieșit în muntele Măslinilor.

31. Atunci Isus le-a zis: „În noaptea aceasta, toți veți găsi în Mine o pricină de poticnire; căci este scris: «Voi bate Păstorul, și oile turmei vor fi risipite.»

32. Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galilea.“

33. Petru a luat cuvîntul, și I-a zis: „Chiar dacă toți ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire.“

34. „Adevărat îți spun“, i-a zis Isus, „că tu, chiar în noaptea aceasta, înainte ca să cînte cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori.“

35. Petru I-a răspuns: „Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.“ Și toți ucenicii au spus acelaș lucru.

36. Atunci Isus a venit cu ei într’un loc îngrădit, numit Ghetsimani, și a zis ucenicilor: „Ședeți aici pînă Mă voi duce colo să Mă rog.“

37. A luat cu El pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedei, și a început să Se întristeze și să se mîhnească foarte tare.

38. Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămîneți aici, și vegheați împreună cu Mine.“

39. Apoi a mers puțin mai înainte, a căzut cu fața la pămînt, și S’a rugat, zicînd: „Tată, dacă este cu putință, depărtează dela Mine paharul acesta! Totuș nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.“

40. Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind, și a zis lui Petru: „Ce, un ceas n’ați putut să vegheați împreună cu Mine!

41. Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită; duhul, în adevăr, este plin de rîvnă, dar carnea este neputincioasă.“

Citiți capitolul complet Matei 26