Vechiul Testament

Noul Testament

Matei 25:14-25 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

14. Atunci Împărăția cerurilor se va asemăna cu un om, care, cînd era să plece într’o altă țară, a chemat pe robii săi, și le-a încredințat avuția sa.

15. Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, și altuia unul: fiecăruia după puterea lui; și a plecat.

16. Îndată, cel ce primise cei cinci talanți, s’a dus, i-a pus în negoț, și a cîștigat cu ei alți cinci talanți.

17. Tot așa, cel ce primise cei doi talanți, a cîștigat și el alți doi cu ei.

18. Cel ce nu primise decît un talant, s’a dus de a făcut o groapă în pămînt și a ascuns acolo banii stăpînului său.

19. După multă vreme, stăpînul robilor acelora s’a întors și le-a cerut socoteala.

20. Cel ce primise cei cinci talanți, a venit, a adus alți cinci talanți, și a zis: «Doamne, mi-ai încredințat cinci talanți; iată că am cîștigat cu ei alți cinci talanți.»

21. Stăpînul său i-a zis: «Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpînului tău.»

22. Cel ce primise cei doi talanți, a venit și el, și a zis: «Doamne, mi-ai încredințat doi talanți; iată că am cîștigat cu ei alți doi talanți.»

23. Stăpînul său i-a zis: «Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpînului tău!»

24. Cel ce nu primise decît un talant, a venit și el, și a zis: «Doamne, am știut că ești om aspru, care seceri de unde n’ai sămănat, și strîngi de unde n’ai vînturat:

25. mi-a fost teamă, și m’am dus de ți-am ascuns talantul în pămînt; iată-ți ce este al tău!»

Citiți capitolul complet Matei 25