Vechiul Testament

Noul Testament

Ioan 12:33-44 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

33. Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară. –

34. Norodul I-a răspuns: „Noi am auzit din Lege că Hristosul rămîne în veac; cum dar zici Tu că Fiul omului trebuie să fie înălțat? Cine este acest Fiu al omului?“

35. Isus le-a zis: „Lumina mai este puțină vreme în mijlocul vostru. Umblați ca unii cari aveți lumina, ca să nu vă cuprindă întunerecul: cine umblă în întunerec, nu știe unde merge.

36. Cîtă vreme aveți lumina printre voi, credeți în lumină, ca să fiți fii ai luminii.“ Isus le-a spus aceste lucruri: apoi a plecat și S’a ascuns de ei.

37. Măcar că făsese atîtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El,

38. ca să se împlinească vorba, pe care o spusese proorocul Isaia: „Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre? Și cui a fost descoperită puterea brațului Domnului?“

39. De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis:

40. „Le-a orbit ochii, și le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înțeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu, și să-i vindec.“

41. Isaia a spus aceste lucruri cînd a văzut slava Lui, și a vorbit despre El.

42. Totuș, chiar dintre fruntași, mulți au crezut în El; dar de frica Fariseilor nu-L mărturiseau pe față, ca să nu fie dați afară din sinagogă.

43. Căci au iubit mai mult slava oamenilor decît slava lui Dumnezeu.

44. Iar Isus a strigat: „Cine crede în Mine, nu crede în Mine, ci în Cel ce M’a trimes pe Mine.

Citiți capitolul complet Ioan 12