Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 7:18-26 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

18. pînă cînd s’a ridicat un alt împărat, care nu cunoștea pe Iosif.

19. Împăratul acesta a uneltit împotriva neamului nostru, și a chinuit pe părinții noștri, pînă acolo ca să-și lepede pruncii, ca să nu trăiască.

20. Pe vremea aceasta s’a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit trei luni în casa tatălui său.

21. Și cînd a fost lepădat, l-a luat fiica lui Faraon, și l-a crescut ca pe copilul ei.

22. Moise a învățat toată înțelepciunea Egiptenilor, și era puternic în cuvinte și în fapte.

23. El avea patruzeci de ani, cînd i-a venit în inimă dorința să cerceteze pe frații săi, pe fiii lui Israel.

24. A văzut pe unul din ei suferind nedreptate; i-a luat apărarea, a răzbunat pe cel asuprit, și a omorît pe Egiptean.

25. Credea că frații lui vor pricepe că Dumnezeu prin mîna lui le va da izbăvirea; dar n’au priceput.

26. A doua zi, cînd se băteau ei, Moise a venit în mijlocul lor, și i-a îndemnat la pace. «Oamenilor», a zis el, «voi sînteți frați; de ce vă nedreptățiți unul pe altul?»

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 7