Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 23:11-17 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

11. În noaptea următoare, Domnul S’a arătat lui Pavel, și i-a zis: „Îndrăznește, Pavele; căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot așa trebuie să mărturisești și în Roma.“

12. La ziuă, Iudeii au uneltit și s’au legat cu blestem că nu vor mînca, nici nu vor bea, pînă nu vor omorî pe Pavel.

13. Cei ce făcuseră legămîntul acesta, erau mai mulți de patruzeci.

14. Ei s’au dus la preoții cei mai de seamă și la bătrîni, și le-au zis: „Noi ne-am legat cu mare blestem să nu gustăm nimic pînă nu vom omorî pe Pavel.

15. Acum dar, voi, împreună cu Soborul, dați de știre căpitanului, și rugați-l să-l aducă mîne jos înaintea voastră, ca și cum ați vrea să-i cercetați pricina mai cu deamăruntul; și pînă să ajungă el, noi sîntem gata să-l omorîm.“

16. Fiul sorei lui Pavel a auzit de această cursă, s’a dus în cetățuie, și a spus lui Pavel.

17. Pavel a chemat pe unul din sutași, și a zis: „Du pe tinerelul acesta la căpitan, căci are să-i spună ceva.“

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 23