Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 2:14-29 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

14. Atunci Petru s’a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul, și le-a zis: „Bărbați Iudei și voi toți cei cari locuiți în Ierusalim, să știți lucrul acesta, și ascultați cuvintele mele!

15. Oamenii aceștia nu sînt beți, cum vă închipuiți voi, căci nu este decît al treilea ceas din zi.

16. Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel:

17. „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voștri și fetele voastre vor prooroci, tinerii voștri vor avea vedenii, și bătrînii voștri vor visa visuri!

18. Da, chiar și peste robii Mei și peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, și vor prooroci.

19. Voi face să se arate semne sus în cer și minuni jos pe pămînt, sînge, foc și un vîrtej de fum;

20. soarele se va preface în întunerec, și luna în sînge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare și strălucită.

21. Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit.“

22. Bărbați Israeliți, ascultați cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele și lucrările pline de putere, pe cari le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine știți;

23. pe Omul acesta, dat în mînile voastre, după sfatul hotărît și după știința mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-ați răstignit și L-ați omorît prin mîna celor fărădelege.

24. Dar Dumnezeu L-a înviat, deslegîndu-I legăturile morții, pentrucă nu era cu putință să fie ținut de ea.

25. Căci David zice despre El:„Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentrucă El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin.

26. De aceea, mi se bucură inima, și mi se veselește limba; chiar și trupul mi se va odihni în nădejde:

27. căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuința morților, și nu vei îngădui ca Sfîntul Tău să vadă putrezirea.

28. Mi-ai făcut cunoscut căile vieții, și Mă vei umplea de bucurie cu starea Ta de față.“

29. Cît despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraților, să vă spun fără sfială că a murit și a fost îngropat; și mormîntul lui este în mijlocul nostru pînă în ziua de azi.

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 2