Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 10:4-16 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

4. Corneliu s’a uitat țintă la el, s’a înfricoșat, și a răspuns: „Ce este, Doamne?“ Și îngerul i-a zis: „Rugăciunile și milosteniile tale s’au suit înaintea lui Dumnezeu, și El Și-a adus aminte de ele.

5. Trimete acum niște oameni la Iope, și chiamă pe Simon, zis și Petru.

6. El găzduiește la un om, numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lîngă mare: acela îți va spune ce trebuie să faci.“

7. Cum a plecat îngerul, care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale, și un ostaș cucernic din aceia cari-i slujeau în tot timpul;

8. și, dupăce le-a istorisit totul, i-a trimes la Iope.

9. A doua zi, cînd erau pe drum și se apropiau de cetate, Petru s’a suit să se roage pe acoperișul casei, pela ceasul al șaselea.

10. L-a ajuns foamea, și a vrut să mănînce. Pe cînd îi pregăteau mîncarea, a căzut într’o răpire sufletească.

11. A văzut cerul deschis, și un vas ca o față de masă mare, legată cu cele patru colțuri, coborîndu-se și slobozindu-se în jos pe pămînt.

12. În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare și tîrîtoare de pe pămînt și păsările cerului.

13. Și un glas i-a zis: „Petre, scoală-te, taie și mănîncă.“

14. „Nicidecum, Doamne“, a răspuns Petru. „Căci niciodată n’am mîncat ceva spurcat sau necurat.“

15. Și glasul i-a zis iarăș a doua oară: „Ce a curățit Dumnezeu, să nu numești spurcat.“

16. Lucrul acesta s’a făcut de trei ori, și îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăș la cer.

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 10