Vechiul Testament

Noul Testament

Coloseni 4:10-18 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

10. Aristarh, tovarășul meu de temniță, vă trimete sănătate; tot așa și Marcu, vărul lui Barnaba (cu privire la care ați primit porunci dacă vine la voi, să-l primiți bine),

11. și Isus, zis Iust: ei sînt din numărul celor tăiați împrejur, și singurii cari au lucrat împreună cu mine pentru Împărăția lui Dumnezeu, oameni cari mi-au fost de mîngăiere.

12. Epafra, care este dintr’ai voștri, vă trimete sănătate. El, rob al lui Hristos, totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale, pentruca, desăvîrșiți și deplin încredințați, să stăruiți în voia lui Dumnezeu.

13. Căci vă mărturisesc că are o mare rîvnă pentru voi, pentru cei din Laodicea și pentru cei din Ierapole.

14. Luca, doftorul prea iubit, și Dima, vă trimet sănătate.

15. Spuneți sănătate fraților din Laodicea, și lui Nimfa, și Bisericii din casa lui.

16. După ce va fi citită această epistolă la voi, faceți așa ca să fie citită și în Biserica Laodicenilor; și voi, la rîndul vostru, să citiți epistola care vă va veni din Laodicea.

17. Și spuneți lui Arhip: „Ia seama să împlinești bine slujba pe care ai primit-o în Domnul.“

18. Urarea de sănătate este cu mîna mea: Pavel. Aduceți-vă aminte de lanțurile mele. Harul să fie cu voi! Amin.

Citiți capitolul complet Coloseni 4