Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4

Vechiul Testament

Noul Testament

Coloseni 4 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Stăpînilor, dați robilor voștri ce le datorați, și ce li se cuvine, căci știți că și voi aveți un Stăpîn în cer.

2. Stăruiți în rugăciune, vegheați în ea cu mulțămiri.

3. Rugați-vă tot odată și pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o ușă pentru Cuvînt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care iată, mă găsesc în lanțuri:

4. ca s’o fac cunoscut așa cum trebuie să vorbesc despre ea.

5. Purtați-vă cu înțelepciune față de cei de afară; răscumpărați vremea.

6. Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia.

7. Tot ce este cu privire la mine, vă va spune Tihic, fratele prea iubit și slujitorul credincios, tovarășul meu de slujbă în Domnul.

8. Vi l-am trimes înadins, ca să luați cunoștință despre starea noastră, și să vă mîngîie inimile.

9. L-am trimes împreună cu Onisim, fratele credincios și prea iubit, care este dintr’ai voștri. Ei vă vor spune tot ce se petrece pe aici.

10. Aristarh, tovarășul meu de temniță, vă trimete sănătate; tot așa și Marcu, vărul lui Barnaba (cu privire la care ați primit porunci dacă vine la voi, să-l primiți bine),

11. și Isus, zis Iust: ei sînt din numărul celor tăiați împrejur, și singurii cari au lucrat împreună cu mine pentru Împărăția lui Dumnezeu, oameni cari mi-au fost de mîngăiere.

12. Epafra, care este dintr’ai voștri, vă trimete sănătate. El, rob al lui Hristos, totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale, pentruca, desăvîrșiți și deplin încredințați, să stăruiți în voia lui Dumnezeu.

13. Căci vă mărturisesc că are o mare rîvnă pentru voi, pentru cei din Laodicea și pentru cei din Ierapole.

14. Luca, doftorul prea iubit, și Dima, vă trimet sănătate.

15. Spuneți sănătate fraților din Laodicea, și lui Nimfa, și Bisericii din casa lui.

16. După ce va fi citită această epistolă la voi, faceți așa ca să fie citită și în Biserica Laodicenilor; și voi, la rîndul vostru, să citiți epistola care vă va veni din Laodicea.

17. Și spuneți lui Arhip: „Ia seama să împlinești bine slujba pe care ai primit-o în Domnul.“

18. Urarea de sănătate este cu mîna mea: Pavel. Aduceți-vă aminte de lanțurile mele. Harul să fie cu voi! Amin.