15. Atunci s-a văzut albia apelor și s-au descoperit temeliile lumii, la mustrarea Ta, Doamne, la vuietul suflării nărilor Tale.
16. El Și-a întins mâna de sus, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari;
17. m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmașii mei, care erau mai tari decât mine.
18. Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strâmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu.
19. El m-a scos la loc larg și m-a scăpat, pentru că mă iubește.
20. Domnul mi-a făcut după neprihănirea mea, mi-a răsplătit după curăția mâinilor mele:
21. căci am păzit căile Domnului și n-am păcătuit împotriva Dumnezeului meu.
22. Toate poruncile Lui au fost înaintea mea și nu m-am depărtat de la legile Lui.
23. Am fost fără vină față de El și m-am păzit de fărădelegea mea.
24. De aceea, Domnul mi-a răsplătit după neprihănirea mea, după curăția mâinilor mele înaintea ochilor Lui.
25. Cu cel bun Tu Te arăți bun, cu omul neprihănit Te arăți neprihănit;
26. cu cel curat Te arăți curat, și cu cel stricat Te porți după stricăciunea lui.
27. Tu mântuiești pe poporul care se smerește și smerești privirile trufașe.