Vechiul Testament

Noul Testament

Proverbe 14:19-33 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

19. Cei răi se pleacă înaintea celor buni, și cei nelegiuiți înaintea porților celui neprihănit. –

20. Săracul este urât chiar și de prietenul său, dar bogatul are foarte mulți prieteni. –

21. Cine disprețuiește pe aproapele său face un păcat, dar ferice de cine are milă de cei nenorociți. –

22. În adevăr, cei ce gândesc rău se rătăcesc, dar cei ce gândesc binele lucrează cu bunătate și credincioșie.

23. Oriunde se muncește este și câștig, dar oriunde numai se vorbește, este lipsă. –

24. Bogăția este o cunună pentru cei înțelepți, dar cei nesocotiți n-au altceva decât nebunie. –

25. Martorul care spune adevărul scapă suflete, dar cel înșelător spune minciuni. –

26. Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El, și copiii lui au un loc de adăpost la El. –

27. Frica de Domnul este un izvor de viață, ea ne ferește de cursele morții. –

28. Mulțimea poporului este slava împăratului, lipsa poporului este pieirea voievodului. –

29. Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute, face multe prostii. –

30. O inimă liniștită este viața trupului, dar pizma este putrezirea oaselor. –

31. Cine asuprește pe sărac, batjocorește pe Ziditorul său, dar cine are milă de cel lipsit, cinstește pe Ziditorul său. –

32. Cel rău este doborât de răutatea lui, dar cel neprihănit chiar și la moarte trage nădejde. –

33. Înțelepciunea se odihnește într-o inimă pricepută, dar în mijlocul celor nesocotiți ea se dă de gol. –

Citiți capitolul complet Proverbe 14