Vechiul Testament

Noul Testament

2 Împăraţi 4:14-23 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

14. Și el a zis: „Ce să fac pentru ea?” Ghehazi a răspuns: „Ea n-are fiu, și bărbatul ei este bătrân.”

15. Și el a zis: „Cheam-o!” Ghehazi a chemat-o, și ea a venit la ușă.

16. Elisei i-a zis: „La anul, pe vremea aceasta, vei ține în brațe un fiu.” Și ea a zis: „Nu! domnul meu, omule al lui Dumnezeu, nu amăgi pe roaba ta!”

17. Femeia a rămas însărcinată și a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, cum îi spusese Elisei.

18. Copilul s-a făcut mare. Și într-o zi, când se dusese pe la tatăl său la secerători,

19. a zis tatălui său: „Capul meu! Capul meu!” Tatăl a zis slujitorului său: „Du-l la mama sa!”

20. Slujitorul l-a luat și l-a dus la mama sa. Și copilul a stat pe genunchii mamei sale până la amiază, și apoi a murit.

21. Ea s-a suit, l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis ușa după ea și a ieșit.

22. A chemat pe bărbatul ei și a zis: „Trimite-mi, te rog, un slujitor și o măgăriță; vreau să mă duc în grabă la omul lui Dumnezeu, și apoi mă voi întoarce.”

23. Și el a zis: „Pentru ce vrei să te duci astăzi la el? Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat.” Ea a răspuns: „Fii pe pace!”

Citiți capitolul complet 2 Împăraţi 4