1. O femeie dintre nevestele fiilor prorocilor a strigat lui Elisei: „Robul tău, bărbatul meu, a murit, și știi că robul tău se temea de Domnul; și cel ce l-a împrumutat a venit să ia cei doi copii ai mei și să-i facă robi.”
2. Elisei i-a zis: „Ce pot să fac pentru tine? Spune-mi ce ai acasă?” Ea a răspuns: „Roaba ta n-are acasă decât un vas cu untdelemn.”
3. Și el a zis: „Du-te de cere vase de afară de la toți vecinii tăi, vase goale, și nu cere puține.
4. Când te vei întoarce, închide ușa după tine și după copiii tăi; toarnă din untdelemn în toate aceste vase și pune deoparte pe cele pline.”
5. Atunci ea a plecat de la el. A închis ușa după ea și după copiii ei; ei îi apropiau vasele, și ea turna din untdelemn în ele.
6. Când s-au umplut vasele, ea a zis fiului său: „Mai dă-mi un vas.” Dar el i-a răspuns: „Nu mai este niciun vas.” Și n-a mai curs untdelemn.
7. Ea s-a dus de a spus omului lui Dumnezeu lucrul acesta. Și el a zis: „Du-te de vinde untdelemnul și plătește-ți datoria; iar cu ce va rămâne, vei trăi tu și fiii tăi.”
8. Într-o zi, Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogată. Ea a stăruit de el să primească să mănânce la ea. Și ori de câte ori trecea, se ducea să mănânce la ea.
9. Ea a zis bărbatului ei: „Iată, știu că omul acesta care trece întotdeauna pe la noi este un om sfânt al lui Dumnezeu.
10. Să facem o mică odaie sus, cu ziduri, și să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun și un sfeșnic, ca să stea acolo când va veni la noi.”
11. Elisei, întorcându-se la Sunem, s-a dus în odaia de sus și s-a culcat acolo.
12. El a zis slujitorului său, Ghehazi: „Cheamă pe sunamita aceasta!” Ghehazi a chemat-o, și ea a venit înaintea lui.
13. Și Elisei a zis lui Ghehazi: „Spune-i: „Iată, pentru noi tu ți-ai făcut toată tulburarea aceasta, noi ce putem face pentru tine? Trebuie să vorbim pentru tine împăratului sau căpeteniei oștirii?” Ea a răspuns: „Eu locuiesc liniștită în mijlocul poporului meu.”
14. Și el a zis: „Ce să fac pentru ea?” Ghehazi a răspuns: „Ea n-are fiu, și bărbatul ei este bătrân.”
15. Și el a zis: „Cheam-o!” Ghehazi a chemat-o, și ea a venit la ușă.
16. Elisei i-a zis: „La anul, pe vremea aceasta, vei ține în brațe un fiu.” Și ea a zis: „Nu! domnul meu, omule al lui Dumnezeu, nu amăgi pe roaba ta!”
17. Femeia a rămas însărcinată și a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, cum îi spusese Elisei.
18. Copilul s-a făcut mare. Și într-o zi, când se dusese pe la tatăl său la secerători,
19. a zis tatălui său: „Capul meu! Capul meu!” Tatăl a zis slujitorului său: „Du-l la mama sa!”
20. Slujitorul l-a luat și l-a dus la mama sa. Și copilul a stat pe genunchii mamei sale până la amiază, și apoi a murit.
21. Ea s-a suit, l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis ușa după ea și a ieșit.
22. A chemat pe bărbatul ei și a zis: „Trimite-mi, te rog, un slujitor și o măgăriță; vreau să mă duc în grabă la omul lui Dumnezeu, și apoi mă voi întoarce.”
23. Și el a zis: „Pentru ce vrei să te duci astăzi la el? Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat.” Ea a răspuns: „Fii pe pace!”
24. Apoi a pus șaua pe măgăriță și a zis slujitorului său: „Mână și pleacă, să nu oprești pe drum decât când ți-oi spune.”
25. Ea a plecat deci și s-a dus la omul lui Dumnezeu, pe muntele Carmel. Omul lui Dumnezeu a văzut-o de departe și a zis slujitorului său, Ghehazi: „Iată pe sunamita aceea!
26. Acum, aleargă, dar, înaintea ei și spune-i: „Ești bine? Bărbatul tău și copilul sunt bine?” Ea a răspuns: „Bine.”
27. Și cum a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i-a îmbrățișat picioarele. Ghehazi s-a apropiat s-o dea înapoi. Dar omul lui Dumnezeu a zis: „Las-o, căci este tare amărâtă, și Domnul mi-a ascuns lucrul acesta și nu mi l-a făcut cunoscut.”
28. Atunci ea a zis: „Am cerut eu oare domnului meu un fiu? N-am zis eu: „Nu mă amăgi”?”
29. Și Elisei a zis lui Ghehazi: „Încinge-ți mijlocul, ia toiagul meu în mână și pleacă. Dacă vei întâlni pe cineva, să nu-l întrebi de sănătate; și dacă te va întreba cineva de sănătate, să nu-i răspunzi. Să pui toiagul meu pe fața copilului.”
30. Mama copilului a zis: „Viu este Domnul și viu este sufletul tău, că nu te voi părăsi.” Și el s-a sculat și a mers după ea.
31. Ghehazi le-o luase înainte și pusese toiagul pe fața copilului, dar n-a dat nici glas, nici semn de simțire. S-a întors înaintea lui Elisei, i-a spus lucrul acesta și a zis: „Copilul nu s-a trezit.”
32. Când a ajuns Elisei în casă, iată că murise copilul, culcat în patul lui.
33. Elisei a intrat și a închis ușa după ei amândoi și s-a rugat Domnului.
34. S-a suit și s-a culcat pe copil; și-a pus gura pe gura lui, ochii lui pe ochii lui, mâinile lui pe mâinile lui, și s-a întins peste el. Și trupul copilului s-a încălzit.
35. Elisei a plecat, a mers încoace și încolo prin casă, apoi s-a suit iarăși și s-a întins peste copil. Și copilul a strănutat de șapte ori și a deschis ochii.
36. Elisei a chemat pe Ghehazi și a zis: „Cheamă pe sunamita.” Ghehazi a chemat-o, și ea a venit la Elisei, care a zis: „Ia-ți fiul!”
37. Ea s-a dus și s-a aruncat la picioarele lui și s-a închinat până la pământ. Și și-a luat fiul și a ieșit afară.
38. Elisei s-a întors la Ghilgal, și în țară bântuia o foamete. Pe când fiii prorocilor ședeau înaintea lui, a zis slujitorului său: „Pune oala cea mare și fierbe o ciorbă pentru fiii prorocilor!”
39. Unul din ei a ieșit pe câmp să culeagă verdețuri; a găsit viță sălbatică și a cules din ea curcubete sălbatice, până și-a umplut haina. Când s-a întors, le-a tăiat în bucăți în oala cu ciorbă, căci nu le cunoștea.
40. Au dat oamenilor acelora să mănânce. Dar, cum au mâncat din ciorba aceea, au strigat: „Omule al lui Dumnezeu, moartea este în oală!” Și n-au putut să mănânce.
41. Elisei a zis: „Luați făină.” A aruncat făină în oală și a zis: „Dă oamenilor acestora să mănânce.” Și nu mai era nimic vătămător în oală.
42. A venit un om din Baal-Șalișa. A adus pâine din cele dintâi roade omului lui Dumnezeu, și anume douăzeci de pâini de orz și spice noi în sac. Elisei a zis: „Dă oamenilor acestora să mănânce.”
43. Slujitorul său a răspuns: „Cum pot să dau din ele la o sută de inși?” Dar Elisei a zis: „Dă oamenilor să mănânce; căci așa vorbește Domnul: „Vor mânca și va mai rămâne.”
44. Atunci le-a pus pâinile înainte; și au mâncat și le-a mai și rămas, după cuvântul Domnului.