7. Am început să păstoresc oile care erau pentru tăiere, da, pe cele mai nenorocite oi din turmă. Am luat două toiege – pe unul l-am numit „Bunăvoință“, iar pe celălalt l-am numit „Unire“ – și am păstorit turma.
8. Într-o lună m-am descotorosit de cei trei păstori. Sufletul meu nu i-a mai răbdat, iar sufletul lor se scârbise și el de mine!
9. Am zis: „Nu vă voi mai păstori! Cea care este pe moarte să moară, cea care este pentru tăiere să fie tăiată, iar cele ce vor rămâne, să se mănânce unele pe altele!“
10. Apoi mi-am luat toiagul numit „Bunăvoință“ și l-am rupt, ca să rup astfel legământul pe care l-am încheiat cu toate popoarele.
11. A fost rupt în ziua aceea, iar oile cele nenorocite din turmă, care au luat seama la mine, au știut că acesta era Cuvântul Domnului.
12. Atunci le-am zis: „Dacă găsiți cu cale, dați-mi plata, dacă nu, nu mi-o dați!“ Mi-au cântărit ca plată treizeci de arginți.
13. Dar Domnul mi-a zis: „Aruncă olarului prețul aceasta «scump» la care am fost apreciat de către ei!“ Am luat cei treizeci de arginți și i-am aruncat olarului, în Casa Domnului.
14. Apoi am rupt și cel de-al doilea toiag, numit „Unire“, ca să rup astfel frăția dintre Iuda și Israel.
15. Domnul mi-a zis: „Ia din nou uneltele păstorului nebun!
16. Căci iată, voi ridica în țară un păstor căruia nu-i va păsa de oile care pier; pe cea tânără n-o va căuta, pe cea rănită n-o va vindeca și pe cea sănătoasă n-o va hrăni, ci va mânca carnea celor grase și le va smulge copitele.