Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 21:20-30 Noua Traducere în limba Română (NTR)

20. și de la Bamot în valea din regiunea Moabului, unde, de pe vârful muntelui Pisga se vede toată pustia.

21. Israel a trimis soli lui Sihon, regele amoriților, ca să-i spună:

22. „Lasă-mă să trec prin țara ta! Nu ne vom împrăștia prin câmpii sau prin vii și nu vom bea apă din fântâni; vom merge doar pe Drumul Regelui până vom traversa teritoriul tău.“

23. Dar Sihon nu l-a lăsat pe Israel să-i traverseze teritoriul, ci și-a adunat toți oamenii, a ieșit la luptă împotriva lui Israel în pustie și l-a atacat la Iahaț.

24. Însă Israel l-a învins, măcelărindu-l cu sabia. Apoi i-a luat în stăpânire țara de la Arnon până la Iabok, până la hotarul cu amoniții, căci amoniții își întăriseră hotarul.

25. Israel a cucerit toate cetățile amoriților și a locuit în ele, inclusiv în Heșbon și în toate satele din împrejurimile lui.

26. Heșbonul era cetatea lui Sihon, regele amoriților, care luptase înainte cu fostul rege al moabiților și îi luase acest pământ până la Arnon.

27. De aceea zic poeții: „Veniți la Heșbon! Să fie rezidit! Să fie fortificată cetatea lui Sihon!

28. Un foc a ieșit din Heșbon, o flacără din cetatea lui Sihon; ea a mistuit Arul Moabului și pe conducătorii înălțimilor Arnonului.

29. Vai de tine, Moab! Ești nimicit, popor al lui Chemoș! Ți-ai risipit fiii și ți-ai dat fiicele sclave lui Sihon, regele amoriților!

30. Noi i-am spulberat, am distrus Heșbonul până la Dibon, am devastat până la Nofah, care se întinde până la Medeba.“

Citiți capitolul complet Numeri 21