Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 11:8-27 Noua Traducere în limba Română (NTR)

8. Poporul umbla prin împrejurimi și o aduna, o măcina în râșniță sau o pisa într-o piuă mică, apoi o fierbea în oale și făcea turte din ea; la gust era ca o turtă coaptă cu ulei.

9. Mana cădea în tabără în timpul nopții, odată cu lăsarea rouăi.

10. Moise a auzit poporul plângând, fiecare în clanul lui și la intrarea cortului lui. Atunci mânia Domnului s-a aprins foarte tare; Moise a înțeles că ceea ce făceau ei era un lucru rău.

11. Moise i-a zis Domnului : – De ce te-ai purtat atât de rău cu robul Tău? De ce n-am găsit bunăvoință la Tine și ai lăsat asupra mea povara acestui popor?

12. Oare eu am conceput poporul acesta? I-am născut eu ca să-mi spui: „Poartă-i la sân cum poartă o doică un sugar“ înspre țara pe care ai jurat părinților lor că le-o vei da?

13. De unde să iau carne pentru tot poporul acesta? Căci vin și plâng înaintea mea și zic: „Dă-ne carne să mâncăm!“

14. Nu pot duce singur acest popor, căci este o povară prea grea pentru mine.

15. Dacă așa te porți cu mine, mai bine, Te rog, omoară-mă! Omoară-mă, dacă am găsit bunăvoință la Tine și nu mă mai lăsa să-mi văd nenorocirea!

16. Domnul i-a răspuns lui Moise: – Adună-Mi șaptezeci de bărbați dintre bătrânii lui Israel, despre care știi că sunt sfetnici ai poporului și supraveghetori peste el; adu-i la Cortul Întâlnirii ca să stea acolo împreună cu tine.

17. Eu Mă voi coborî și îți voi vorbi acolo; voi lua din Duhul Care este peste tine și-L voi pune peste ei; ei vor purta povara poporului împreună cu tine și astfel n-o vei mai purta singur.

18. Să spui poporului: „Sfințiți-vă pentru ziua de mâine; veți mânca și carne, pentru că v-ați plâns în auzul Domnului, spunând: «Cine ne va da carne să mâncăm? Ne era mai bine în Egipt.» De aceea Domnul vă va da carne să mâncați.

19. Nu veți mânca doar o zi sau două sau cinci sau zece sau douăzeci de zile,

20. ci o lună întreagă, până vă va ieși pe nări și vă veți scârbi de ea, pentru că L-ați respins pe Domnul Care este în mijlocul vostru, zicând: «De ce am ieșit oare din Egipt?»“

21. Dar Moise I-a zis: – Poporul care este cu mine este de șase sute de mii de oameni care merg pe jos și Tu zici: „Le voi da carne ca să mănânce o lună întreagă!“

22. Sunt destule turme și cirezi să tăiem? Este destul pește în mare să prindem?

23. Domnul i-a răspuns lui Moise: – Este oare mâna Domnului prea scurtă? Vei vedea acum dacă se va adeveri sau nu Cuvântul Meu.

24. Moise a ieșit și a spus poporului cuvintele Domnului. A adunat șaptezeci de bătrâni din popor și i-a pus să stea de jur împrejurul Cortului.

25. Apoi Domnul S-a coborât în nor, i-a vorbit lui Moise, a luat din Duhul Care era peste el și L-a pus peste bătrâni; când Duhul S-a așezat peste ei au început să profețească. Dar după aceea n-au mai profețit.

26. În tabără rămăseseră doi oameni: pe unul îl chema Eldad, iar pe celălalt Medad. Duhul S-a așezat și peste ei; aceștia erau dintre cei scriși, dar nu se duseseră la Cort așa că au profețit în tabără.

27. Un tânăr a alergat și i-a spus lui Moise: – Eldad și Medad profețesc în tabără.

Citiți capitolul complet Numeri 11