Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 11:4-15 Noua Traducere în limba Română (NTR)

4. După aceea, adunătura de oameni care era în mijlocul lor a început să poftească cu nesaț, astfel că și israeliții s-au plâns din nou și au zis: „Cine ne va da carne să mâncăm?

5. Ne aducem aminte de peștele pe care-l mâncam fără plată în Egipt, de castraveți, de pepeni, de praz, de ceapă și de usturoi.

6. Acum însă ni s-a uscat sufletul! Nu mai este nimic înaintea ochilor noștri, decât mana aceasta!“

7. Mana era ca sămânța de coriandru, iar la culoare era ca rășina.

8. Poporul umbla prin împrejurimi și o aduna, o măcina în râșniță sau o pisa într-o piuă mică, apoi o fierbea în oale și făcea turte din ea; la gust era ca o turtă coaptă cu ulei.

9. Mana cădea în tabără în timpul nopții, odată cu lăsarea rouăi.

10. Moise a auzit poporul plângând, fiecare în clanul lui și la intrarea cortului lui. Atunci mânia Domnului s-a aprins foarte tare; Moise a înțeles că ceea ce făceau ei era un lucru rău.

11. Moise i-a zis Domnului : – De ce te-ai purtat atât de rău cu robul Tău? De ce n-am găsit bunăvoință la Tine și ai lăsat asupra mea povara acestui popor?

12. Oare eu am conceput poporul acesta? I-am născut eu ca să-mi spui: „Poartă-i la sân cum poartă o doică un sugar“ înspre țara pe care ai jurat părinților lor că le-o vei da?

13. De unde să iau carne pentru tot poporul acesta? Căci vin și plâng înaintea mea și zic: „Dă-ne carne să mâncăm!“

14. Nu pot duce singur acest popor, căci este o povară prea grea pentru mine.

15. Dacă așa te porți cu mine, mai bine, Te rog, omoară-mă! Omoară-mă, dacă am găsit bunăvoință la Tine și nu mă mai lăsa să-mi văd nenorocirea!

Citiți capitolul complet Numeri 11