Vechiul Testament

Noul Testament

Neemia 9:9-22 Noua Traducere în limba Română (NTR)

9. Apoi ai văzut suferințele strămoșilor noștri în Egipt, le-ai auzit strigătele de pe malul Mării Roșii.

10. Ai făcut semne și minuni împotriva lui Faraon, împotriva tuturor slujitorilor săi și împotriva întregului popor din țara sa, căci ai luat cunoștință de mândria lor față de strămoșii noștri și Ți-ai făcut un Nume, cum se știe astăzi.

11. Ai despărțit marea înaintea lor și ei au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat; pe urmăritorii lor însă i-ai aruncat în adâncuri ca pe o piatră în ape adânci.

12. Apoi i-ai condus printr-un stâlp de nor ziua, și printr-un stâlp de foc noaptea, ca să le luminezi calea pe care mergeau.

13. Te-ai coborât pe muntele Sinai și le-ai vorbit din ceruri. Le-ai dat reguli drepte, legi adevărate, orânduiri și porunci bune.

14. Le-ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt și le-ai dat porunci, orânduiri și o Lege prin robul Tău Moise.

15. Le-ai dat pâine din ceruri, atunci când le era foame, le-ai scos apă din stâncă, atunci când le era sete și le-ai spus să vină să ia în stăpânire țara pe care juraseși că le-o vei da.

16. Însă ei, strămoșii noștri, s-au fălit, au fost încăpățânați și nu Ți-au ascultat poruncile.

17. Au refuzat să asculte și nu și-au amintit de lucrările Tale minunate, pe care le-ai înfăptuit printre ei. Au fost încăpățânați și în răzvrătirea lor și-au numit o căpetenie, ca să se întoarcă în sclavia lor. Dar Tu ești un Dumnezeu iertător, îndurător și milostiv, încet la mânie și plin de dragoste și de aceea nu i-ai părăsit.

18. Chiar și atunci când și-au făcut un vițel turnat, zicând: «Acesta este Dumnezeul tău Care te-a scos din Egipt!» și s-au făcut vinovați de multă blasfemie,

19. Tu, în marea Ta îndurare, nu i-ai părăsit în pustie. Stâlpul de nor n-a încetat să-i călăuzească ziua pe drum, iar stâlpul de foc n-a încetatsă le dea lumină noaptea pe drumul pe care trebuiau să meargă.

20. Le-ai dat chiar și Duhul Tău cel bun ca să-i instruiască. Nu Ți-ai retras mana de la gurile lor și ai continuat să le dai apă ca să-și potolească setea.

21. Timp de patruzeci de ani i-ai îngrijit în pustie și nu au dus lipsă de nimic; hainele nu li s-au învechit, iar picioarele nu li s-au umflat.

22. Le-ai dat în mână regate și popoare, ale căror ținuturi le-ai împărțit între ei. Astfel au moștenit țara lui Sihon, adică țara regelui din Heșbon, și țara lui Og, regele Bașanului.

Citiți capitolul complet Neemia 9