Vechiul Testament

Noul Testament

Judecători 9:10-24 Noua Traducere în limba Română (NTR)

10. Apoi copacii i-au zis smochinului: «Vino tu și domnește peste noi!»

11. Dar smochinul le-a răspuns: «Să-mi părăsesc eu dulceața mea și roadele mele cele bune, ca să stăpânesc peste copaci?»

12. Atunci copacii i-au zis viței-de-vie: «Vino tu și domnește peste noi!»

13. Dar vița le-a răspuns: «Să-mi părăsesc eu mustul care aduce bucurie zeilor și oamenilor și să mă duc să stăpânesc peste copaci?»

14. În cele din urmă toți copacii i-au zis arborelui de jujuba: «Vino tu și domnește peste noi!»

15. Jujuba le-a răspuns copacilor: «Dacă vreți cu adevărat să mă ungeți ca rege al vostru, veniți și adăpostiți-vă sub umbra mea, dar dacă nu vreți, atunci să iasă foc din jujuba și să mistuie cedrii Libanului!»

16. Oare cu credincioșie și în nevinovăție ați lucrat voi când l-ați făcut rege pe Abimelek? V-ați purtat voi bine cu Ierub-Baal și familia lui? Și oare i-ați făcut voi după cum merita?

17. Căci tatăl meu s-a luptat pentru voi, și-a riscat viața și v-a eliberat din mâna lui Midian.

18. Dar voi v-ați ridicat astăzi împotriva familiei tatălui meu și i-ați ucis cei șaptezeci de fii pe o singură piatră! Apoi l-ați întronat ca rege peste locuitorii Șehemului pe Abimelek, fiul slujnicei lui, și asta pentru că este unul din poporul vostru!

19. Dacă ați lucrat astăzi cu credincioșie și în nevinovăție față de Ierub-Baal și familia lui, atunci bucurați-vă de Abimelek și Abimelek să se bucure de voi!

20. Dar dacă nu, să iasă foc din Abimelek și să-i mistuie pe locuitorii din Șehem și din Milo! Și să iasă foc din locuitorii Șehemului și din Bet-Milo ca să-l mistuie pe Abimelek!“

21. Apoi Iotam a fugit, a scăpat și s-a dus la Beer; și a locuit acolo, departe de fața fratelui său Abimelek.

22. Abimelek stăpânea peste Israel de trei ani.

23. Dumnezeu a trimis un duh rău între Abimelek și locuitorii Șehemului și astfel locuitorii Șehemului l-au trădat pe Abimelek,

24. pentru ca nelegiuirea săvârșită față de cei șaptezeci de fii ai lui Ierub-Baal să fie răzbunată și sângele lor să cadă astfel asupra fratelui lor Abimelek, care i-a ucis, precum și asupra locuitorilor din Șehem, care l-au ajutat pe acesta să-și omoare frații.

Citiți capitolul complet Judecători 9