Vechiul Testament

Noul Testament

Judecători 2:9-18 Noua Traducere în limba Română (NTR)

9. L-au înmormântat în teritoriul pe care-l primise ca moștenire, la Timnat-Heres, în regiunea muntoasă a lui Efraim, la nord de muntele Gaaș.

10. Apoi toți cei din generația aceea au fost adăugați la părinții lor, iar după ei s-a ridicat o altă generație care nu-L cunoștea nici pe Domnul și nici lucrările făcute de El pentru Israel.

11. Atunci israeliții au făcut ce este rău în ochii Domnului și au slujit baalilor .

12. L-au părăsit pe Domnul , Dumnezeul strămoșilor lor, Care-i scosese din țara Egiptului și s-au dus după zei dintre zeii popoarelor care-i înconjurau. S-au închinat înaintea lor și L-au mâniat pe Domnul.

13. Astfel, L-au părăsit pe Domnul și au slujit lui Baal și aștoretelor .

14. Domnul s-a aprins de mânie împotriva lui Israel și i-a dat pe israeliți pe mâna jefuitorilor care i-au prădat și pe mâna dușmanilor din vecinătate, cărora n-au mai fost în stare să li se împotrivească.

15. Oriunde mergeau, mâna Domnului era împotriva lor ca să le facă rău, așa cum îi avertizase și le jurase El mai demult. Au ajuns astfel într-un mare necaz.

16. Domnul le-a ridicat judecători ca să-i elibereze din mâna jefuitorilor lor.

17. Dar nici de judecătorii lor n-au ascultat, ci s-au prostituat cu zeii, închinându-se înaintea lor. S-au abătut repede de la calea pe care umblaseră strămoșii lor, cei care ascultaseră de poruncile Domnului , și nu au făcut ca și ei.

18. Când Domnul le ridica un judecător, Domnul era cu acel judecător și El îi elibera din mâna dușmanilor lor, astfel că, atâta timp cât trăia judecătorul, ei erau liberi. Domnului I se făcea milă de ei când suspinau înaintea celor ce-i prigoneau și-i asupreau.

Citiți capitolul complet Judecători 2