Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 36:9-27 Noua Traducere în limba Română (NTR)

9. În al cincilea an al domniei lui Iehoiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, în luna a noua, tot poporul Ierusalimului și tot poporul care venise din cetățile lui Iuda la Ierusalim a fost chemat la un post înaintea Domnului.

10. Atunci, din Casa Domnului , din odaia scribului Ghemaria, fiul lui Șafan, care era în curtea de sus, la intrarea Porții Noi a Casei Domnului , Baruc a citit din sul cuvintele lui Ieremia în auzul întregului popor.

11. Când Mica, fiul lui Ghemaria, fiul lui Șafan, a auzit toate cuvintele Domnului scrise pe sul,

12. s-a dus la palatul regelui, în odaia scribului. Toți conducătorii erau acolo: scribul Elișama, Delaia, fiul lui Șemaia, Elnatan, fiul lui Acbor, Ghemaria, fiul lui Șafan, Zedechia, fiul lui Hanania, și toți ceilalți conducători.

13. Mica i-a înștiințat de toate cuvintele pe care le-a auzit, tot ce citise Baruc din sul în auzul poporului.

14. Atunci toți conducătorii l-au trimis pe Iehudi, fiul lui Netania, fiul lui Șelemia, fiul lui Cuși, la Baruc ca să-i spună: – Ia sulul din care ai citit înaintea poporului și vino! Baruc, fiul lui Neria, a luat sulul în mâini și s-a dus la ei.

15. Ei i-au zis: – Așază-te, te rugăm, și citește-ne și nouă. Baruc le-a citit și lor.

16. Când au auzit ei toate cuvintele, s-au uitat unii la alții cu groază și i-au zis lui Baruc: – Trebuie să-l înștiințăm pe rege în legătură cu aceste cuvinte!

17. Spune-ne cum ai scris toate aceste cuvinte? Ți le-a dictat Ieremia? l-au întrebat ei.

18. Baruc le-a răspuns: – Da, el mi-a dictat toate aceste cuvinte, iar eu le-am scris pe sulul acesta cu cerneală.

19. Atunci conducătorii i-au zis lui Baruc: – Tu și Ieremia duceți-vă și ascundeți-vă și nu spuneți nimănui unde sunteți.

20. După ce au pus sulul în odaia scribului Elișama, s-au dus la rege, în curte și l-au înștiințat în legătură cu toate cuvintele din sul.

21. Regele l-a trimis pe Iehudi ca să aducă sulul. Iehudi s-a dus și a adus sulul din odaia scribului Elișama și l-a citit înaintea regelui și înaintea tuturor conducătorilor care stăteau lângă rege.

22. Regele locuia în reședința de iarnă, fiindcă era luna a noua, iar în fața lui, în vatră, era aprins un foc.

23. După ce Iehudi citea trei sau patru coloane din sul, regele le tăia cu un cuțitaș de răzuit și le arunca în focul din vatră, până ce întregul sul a ars în întregime.

24. Regele și toți slujitorii lui au ascultat toate cuvintele acestea, dar nu s-au îngrozit și nu și-au sfâșiat hainele.

25. Chiar dacă Elnatan, Delaia și Ghemaria au stăruit pe lângă rege să nu ardă sulul, el nu i-a ascultat,

26. ci i-a poruncit lui Ierahmeel, fiul regelui, lui Seraia, fiul lui Azriel și lui Șelemia, fiul lui Abdeel, să pună mâna pe scribul Baruc și pe profetul Ieremia. Dar Domnul îi ascunsese.

27. După ce regele a ars sulul care conținea cuvintele scrise de Baruc, așa cum i le dictase Ieremia, Cuvântul Domnului a venit la Ieremia și i-a zis:

Citiți capitolul complet Ieremia 36