11. Iosif i-a așezat pe tatăl său și pe frații săi în țara Egiptului și le-a dat o moșie în cea mai bună parte a țării, în ținutul Ramses, așa cum poruncise Faraon.
12. Iosif s-a îngrijit de hrana tatălui său, a fraților săi și a întregii familii a tatălui său, după numărul copiilor lor.
13. În toată țara nu mai era hrană, pentru că foametea era foarte grea. Țara Egiptului și țara Canaanului lâncezeau din cauza foametei.
14. Iosif a adunat tot argintul care se găsea în țara Egiptului și în țara Canaanului, ca plată pentru grânele cumpărate de oameni, și l-a adus în vistieria lui Faraon.
15. Când s-a terminat argintul din țara Egiptului și din Canaan, toți egiptenii au venit la Iosif și i-au zis: Dă-ne pâine! De ce să murim înaintea ta din cauză că nu mai avem argint?
16. Iosif a răspuns: Dacă nu mai aveți argint, dați-mi turmele voastre și vă voi da pâine în schimbul lor.
17. Ei și-au adus turmele la Iosif, iar Iosif le-a dat pâine în schimbul cailor, turmelor de oi, cirezilor de vite și măgarilor. În acel an i-a hrănit cu pâine în schimbul tuturor turmelor lor.
18. Când s-a terminat acel an, ei au venit la el în anul următor și i-au zis: „Nu putem ascunde de stăpânul nostru că nu mai avem argint și că cirezile de vite sunt ale stăpânului nostru. Nu ne-a mai rămas nimic pentru stăpânul nostru decât trupurile și pământurile noastre.
19. De ce să murim noi și pământurile noastre înaintea ta? Cumpără-ne pe noi și pământurile noastre în schimbul hranei, iar noi și pământurile noastre vom deveni slujitorii lui Faraon. Dă-ne sămânță ca să trăim și să nu murim, iar țara să nu rămână pustie.“
20. Astfel, Iosif a cumpărat toate pământurile din Egipt pentru Faraon. Toți egiptenii și-au vândut pământurile, deoarece foametea era prea grea pentru ei; și țara a ajuns a lui Faraon.