Vechiul Testament

Noul Testament

Ezra 5:12-17 Noua Traducere în limba Română (NTR)

12. Dar pentru că strămoșii noștri L-au mâniat pe Dumnezeul cerurilor, El i-a dat pe mâna caldeeanului Nebucadnețar, împăratul Babilonului, care a distrus Casa aceasta și a dus poporul în captivitate, în Babilon.

13. Totuși în primul an al domniei lui Cirus, împăratul Babilonului, împăratul Cirus a dat învoire ca această Casă a lui Dumnezeu să fie rezidită.

14. Chiar și vasele de aur și de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe care Nebucadnețar le-a luat din Templul de la Ierusalim și le-a dus în templul din Babilon, împăratul Cirus le-a luat din templul de la Babilon și le-a încredințat celui numit Șeșbațar, pe care l-a pus apoi guvernator.

15. I-a zis să ia aceste vase, să se ducă să le pună în Templul din Ierusalim și să rezidească Casa pe locul ei de odinioară.

16. Atunci Șeșbațar a venit și a pus temeliile Casei lui Dumnezeu din Ierusalim. Și iată că de atunci încoace zidim și nu am terminat încă!»

17. De aceea, dacă împăratul încuviințează, să se caute în arhivele imperiale de acolo, din Babilon, ca să se vadă dacă s-a dat din partea împăratului Cirus o învoire cu privire la rezidirea acestei Case a lui Dumnezeu din Ierusalim. Apoi împăratul să ne trimită voia sa cu privire la această situație.“

Citiți capitolul complet Ezra 5