1. Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon și spune-i: «Așa vorbește Domnul , Dumnezeul evreilor: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să Mi se închine.
2. Dacă nu-l vei lăsa să plece și-l vei opri din nou,
3. mâna Domnului va lovi cu molimă grea vitele de pe câmp: caii, măgarii, cămilele, cirezile și turmele.
4. Dar Domnul va face deosebire între vitele lui Israel și vitele Egiptului pentru ca nimic să nu moară din ce este al israeliților.’
5. Domnul a hotărât o vreme, zicând că mâine va face acest lucru în țară.»“
6. În ziua următoare, Domnul a făcut întocmai: toate vitele egiptenilor au murit, dar din vitele israeliților n-a murit nici una.
7. Faraon a trimis pe cineva și a aflat că nici una din vitele israeliților n-a murit. Inima lui Faraon însă a rămas împietrită și tot nu a lăsat poporul să plece.
8. Domnul le-a zis din nou lui Moise și lui Aaron: „Umpleți-vă mâinile cu cenușă din cuptor și Moise să o arunce în aer înaintea lui Faraon.
9. Ea se va transforma într-un praf fin peste toată țara Egiptului și va cauza bube cu puroi pe oameni și pe animale în toată țara Egiptului.“
10. Ei au luat cenușă din cuptor și s-au înfățișat înaintea lui Faraon. Moise a aruncat-o înspre cer și ea a dat naștere la bube cu puroi pe oameni și pe animale.
11. Vrăjitorii n-au putut sta înaintea lui Moise din cauza bubelor, pentru că bubele erau și pe vrăjitori, ca pe toți egiptenii.
12. Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon și acesta nu i-a ascultat, după cum îi spusese Domnul lui Moise.