1. Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon și spune-i: «Așa vorbește Domnul , Dumnezeul evreilor: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să Mi se închine.
2. Dacă nu-l vei lăsa să plece și-l vei opri din nou,
3. mâna Domnului va lovi cu molimă grea vitele de pe câmp: caii, măgarii, cămilele, cirezile și turmele.
4. Dar Domnul va face deosebire între vitele lui Israel și vitele Egiptului pentru ca nimic să nu moară din ce este al israeliților.’
5. Domnul a hotărât o vreme, zicând că mâine va face acest lucru în țară.»“
6. În ziua următoare, Domnul a făcut întocmai: toate vitele egiptenilor au murit, dar din vitele israeliților n-a murit nici una.
7. Faraon a trimis pe cineva și a aflat că nici una din vitele israeliților n-a murit. Inima lui Faraon însă a rămas împietrită și tot nu a lăsat poporul să plece.
8. Domnul le-a zis din nou lui Moise și lui Aaron: „Umpleți-vă mâinile cu cenușă din cuptor și Moise să o arunce în aer înaintea lui Faraon.
9. Ea se va transforma într-un praf fin peste toată țara Egiptului și va cauza bube cu puroi pe oameni și pe animale în toată țara Egiptului.“
10. Ei au luat cenușă din cuptor și s-au înfățișat înaintea lui Faraon. Moise a aruncat-o înspre cer și ea a dat naștere la bube cu puroi pe oameni și pe animale.
11. Vrăjitorii n-au putut sta înaintea lui Moise din cauza bubelor, pentru că bubele erau și pe vrăjitori, ca pe toți egiptenii.
12. Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon și acesta nu i-a ascultat, după cum îi spusese Domnul lui Moise.
13. După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineață, du-te înaintea lui Faraon și spune-i: «Așa vorbește Domnul , Dumnezeul evreilor: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să Mi se închine,
14. pentru că de data aceasta Îmi voi trimite toate urgiile împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi și împotriva poporului tău, ca să știi că nu este nimeni ca Mine pe întreg pământul.
15. Căci, dacă Mi-aș fi întins mâna și te-aș fi lovit pe tine și pe poporul tău cu molimă, ai fi pierit de pe pământ.
16. Dar te-am ridicat ca să-ți arăt puterea Mea și astfel Numele Meu să fie vestit pe întreg pământul.
17. Încă mai continui să te ridici împotriva poporului Meu ca să nu-l lași să plece?
18. Ei bine, mâine, pe vremea aceasta, voi face să cadă cea mai grea grindină din câte au căzut vreodată în Egipt, de când a fost întemeiat până acum.
19. De aceea trimite oamenii ca să adăpostească, la loc sigur, vitele și tot ce ai pe câmp; orice om și orice animal care va fi pe câmp și nu la adăpost va muri atunci când grindina va cădea peste el.’»“
20. Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s-au temut de Cuvântul Domnului și-au adăpostit sclavii și vitele în case,
21. dar cei care n-au luat în seamă Cuvântul Domnului și-au lăsat sclavii și vitele pe câmp.
22. Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre cer ca să cadă grindină peste toată țara Egiptului: peste oameni, peste animale și peste plantele câmpului din țara Egiptului.“
23. Când Moise și-a întins toiagul spre cer, Domnul a trimis o furtună cu grindină și trăsnete care au căzut pe pământ. Domnul a făcut să cadă grindină peste țara Egiptului:
24. era grindină amestecată cu trăsnete, o grindină atât de grea, cum n-a mai căzut niciodată în țara Egiptului, de când aceasta a fost întemeiată ca neam.
25. Grindina a doborât la pământ tot ce era pe câmp în toată țara Egiptului, atât oameni, cât și animale; grindina a doborât la pământ toate plantele câmpului și a frânt orice copac de pe câmp.
26. Singurul loc în care n-a căzut grindină a fost ținutul Goșen, unde locuiau israeliții.
27. Faraon și-a trimis slujitorii să-i cheme pe Moise și pe Aaron și le-a zis: – De data aceasta am păcătuit; Domnul este drept, eu și poporul meu suntem răi.
28. Rugați-vă Domnului , căci ne este de ajuns trăsnetul și grindina lui Dumnezeu! Vă las să plecați; nu mai trebuie să stați.
29. Moise i-a răspuns: – Cum voi ieși din cetate, îmi voi ridica mâinile spre Domnul ; trăsnetul nu va mai lovi și nu va mai cădea grindină, ca să recunoști că pământul este al Domnului.
30. Cât despre tine și slujitorii tăi, știu că încă nu vă temeți de Domnul Dumnezeu.
31. Plantațiile de in și de orz au fost distruse, pentru că orzul dăduse în spic și inul înflorise,
32. însă cele de grâu și secară albă n-au pățit nimic, pentru că erau sădite târziu.
33. Moise l-a lăsat pe Faraon, a ieșit din cetate și și-a ridicat mâinile spre Domnul ; atunci trăsnetul și grindina au încetat și n-a mai plouat pe pământ.
34. Când Faraon a văzut că ploaia, grindina și trăsnetul au încetat, a păcătuit din nou și și-a împietrit inima atât el, cât și slujitorii săi.
35. Inima lui Faraon s-a împietrit și nu i-a lăsat pe israeliți să plece, după cum îi spusese Domnul lui Moise.