Vechiul Testament

Noul Testament

Daniel 8:2-14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

2. În viziunea aceasta, m-am văzut în capitala Susa, în provincia Elam; am mai văzut în viziune că eram pe malul râului Ulai.

3. Mi-am ridicat privirea, m-am uitat și iată că lângă râu stătea un berbec cu două coarne. Coarnele acestea erau lungi, dar unul era mai lung decât celălalt, cel lung crescând la urmă.

4. Am văzut cum berbecul împungea spre apus, spre nord și spre sud. Nici un animal nu-i putea sta împotrivă și nimeni nu putea scăpa de sub puterea lui. El făcea ce voia și a ajuns puternic.

5. În timp ce căutam să înțeleg aceste lucruri, iată că a venit un țap din apus, străbătând toată suprafața pământului, fără să atingă însă pământul. Țapul avea un corn impunător între ochi.

6. A venit până la berbecul care avea două coarne, pe care l-am văzut stând lângă râu, și s-a năpustit asupra lui cu o furie năprasnică.

7. L-am văzut cum s-a apropiat de berbec și s-a întărâtat împotriva lui. Apoi a izbit berbecul și i-a rupt cele două coarne, fără ca berbecul să fi avut putere să i se împotrivească. L-a trântit la pământ și l-a călcat în picioare; și nu a fost nimeni care să-l poată scăpa pe berbec de sub puterea țapului.

8. Țapul a continuat să crească în putere, dar, când a ajuns la culmea puterii sale, cornul cel mare i s-a rupt. În locul lui au ieșit alte patru coarne, impunătoare, înspre cele patru vânturi ale cerului.

9. Dintr-unul din ele a ieșit un corn mai mic, care a crescut peste măsură de mult spre sud, spre răsărit și spre țara cea minunată.

10. S-a înălțat până la oștirea cerurilor, a aruncat la pământ o parte din oștire și din stele și le-a călcat în picioare.

11. S-a înălțat până la Căpetenia oștirii și i-a luat jertfa continuă, iar locul Sanctuarului Lui a fost dărâmat.

12. Oștirea și jertfa continuă au fost date pe mâna lui din pricina nelegiuirii. Cornul a aruncat adevărul la pământ și a reușit în ceea ce a făcut.

13. Atunci am auzit un sfânt vorbind și un alt sfânt întrebându-l pe cel ce vorbea: „În cât timp se va împlini viziunea despre jertfa continuă, despre nelegiuirea care a adus pustiire și despre călcarea în picioare a Sfântului Lăcaș și a oștirii?“

14. El mi-a dat mie răspunsul: „Până vor trece două mii trei sute de seri și dimineți; apoi Sfântul Lăcaș va fi curățit.“

Citiți capitolul complet Daniel 8