Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 22:20-34 Noua Traducere în limba Română (NTR)

20. El m-a scos la loc larg, m-a izbăvit pentru că El își găsește plăcerea în mine.

21. Domnul mi-a răsplătit după dreptatea mea, mi-a făcut după curăția mâinilor mele,

22. căci am păzit căile Domnului și nu m-am făcut vinovat față de Dumnezeul meu;

23. toate judecățile Lui sunt înaintea mea și nu m-am depărtat de hotărârile Lui;

24. am fost fără pată înaintea Lui și m-am păzit de nelegiuire.

25. Domnul mi-a răsplătit după dreptatea mea, după curăția mea înaintea ochilor Săi.

26. Cu cel credincios, Tu Te arăți credincios, cu cel drept, Tu Te arăți drept;

27. cu cel curat, Tu Te arăți curat, dar cu cel înșelător, Tu Te arăți împotrivitor.

28. Tu mântuiești poporul smerit, dar cu privirea Ta îl smerești pe cel trufaș.

29. Tu ești candela mea, Doamne! Domnul îmi luminează întunericul.

30. Cu Tine mă năpustesc asupra năvălitorilor, cu Dumnezeul meu sar peste zidul întărit.

31. Cât despre Dumnezeu, Calea Lui este desăvârșită, Cuvântul Domnului este încercat; El este un scut pentru toți cei ce se încred în El.

32. Cine este Dumnezeu în afară de Domnul? Cine este Stâncă în afară de Dumnezeul nostru?

33. Dumnezeu este cetățuia mea cea tareși El mi-a făcut desăvârșită calea.

34. El mi-a întărit picioarele ca ale ciutelor și m-a așezat pe înălțimi.

Citiți capitolul complet 2 Samuel 22