Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 18:26-34 Noua Traducere în limba Română (NTR)

26. și spune-le acestora că așa vorbește regele: „Puneți-l pe acest om în temniță și hrăniți-l cu pâinea întristării și cu apa întristării până mă voi întoarce în pace!“

27. Dar Micaia a spus: – Dacă te vei întoarce în pace, înseamnă că nu Domnul a vorbit prin mine! Voi, cei prezenți, ascultați cu toții! a mai adăugat el.

28. Regele lui Israel împreună cu Iehoșafat, regele lui Iuda, s-au dus la Ramot-Ghilad.

29. Regele lui Israel i-a zis lui Iehoșafat: „Eu mă voi deghiza și voi intra în luptă îmbrăcat astfel. Tu însă îmbracă-te cu hainele tale regale!“ Regele lui Israel s-a deghizat și au intrat cu toții în luptă.

30. Regele Aramului le poruncise căpeteniilor carelor sale astfel: „Să nu vă luptați nici cu cei mici, nici cu cei mari, ci numai cu regele lui Israel!“

31. Când căpeteniile carelor l-au văzut pe Iehoșafat, și-au zis: „Acesta este regele lui Israel!“ Și s-au întors spre el ca să-l atace. Atunci Iehoșafat a strigat după ajutor și Domnul l-a ajutat. Dumnezeu i-a îndepărtat de la el,

32. fiindcă atunci când căpeteniile carelor și-au dat seama că nu este el regele lui Israel, l-au lăsat în pace.

33. După aceea un arcaș a tras cu arcul la întâmplare și l-a lovit pe regele lui Israel între armură și zale. Regele i-a poruncit celui care mâna carul: „Întoarce și scoate-mă de pe câmpul de luptă, pentru că am fost rănit!“

34. Lupta s-a întețit în ziua aceea. Regele lui Israel a rămas în picioare în car, în văzul arameilor, până seara, dar la apusul soarelui a murit.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 18