Vechiul Testament

Noul Testament

1 Samuel 25:20-35 Noua Traducere în limba Română (NTR)

20. În timp ce ea cobora, călare pe măgar, prin zona umbrită a muntelui, David și oamenii lui tocmai veneau înspre ea, așa că aceasta i-a întâlnit.

21. David zisese: „Degeaba am păzit în pustie tot ceea ce avea acest om, astfel încât nu i s-a pierdut nimic. El mi-a întors rău pentru bine.

22. Dumnezeu să se poarte cu toată asprimea cu David dacă voi lăsa în viață, până dimineață, vreun bărbat dintre toți cei ce sunt ai lui Nabal.“

23. Când Abigail l-a văzut pe David, a descălecat repede de pe măgar, și-a plecat fața înaintea lui și i s-a închinat până la pământ.

24. Căzând la picioarele lui i-a zis: – Numai asupra mea să fie pedeapsa, stăpânul meu. Lasă, te rog, pe slujitoarea ta să-ți vorbească și ascultă cuvintele ei.

25. Te rog, stăpânul meu, nu-ți pune mintea cu acel om rău, care este Nabal, pentru că așa cum îi este numele, așa este și el. Nabal îi este numele și nebunia se ține de el. Eu însă, slujitoarea ta, nu i-am văzut pe tinerii stăpânului meu, pe care tu i-ai trimis.

26. Acum, stăpânul meu, viu este Domnul și viu este sufletul tău că Domnul te-a oprit de la vărsare de sânge și de la răzbunare. Dușmanii tăi și cei ce vor răul stăpânului meu să fie ca Nabal!

27. Darul acesta, pe care l-a adus slujitoarea ta stăpânului meu, să fie dat tinerilor care-l urmează pe stăpânul meu.

28. Iartă, te rog, păcatul slujitoarei tale, căci Domnul , cu adevărat, îi va face stăpânului meu o dinastie trainică, deoarece stăpânul meu poartă războaiele Domnului. Să nu se găsească răutate în tine în toate zilele tale.

29. Iar dacă vreun om se va ridica pentru a te urmări și pentru a căuta să-ți ia viața, viața stăpânului meu va fi legată în mănunchiul celor vii, la Domnul, Dumnezeul tău. În schimb, viața dușmanilor tăi El o va azvârli ca dintr-o praștie.

30. Când Domnul îi va face stăpânului meu tot ceea ce a spus de bine cu privire la el și îl va pune drept conducător peste Israel,

31. să nu fie vărsarea de sânge și răzbunarea o remușcare sau o poticnire a inimii pentru stăpânul meu. Când Domnul îi va face bine stăpânului meu atunci să-ți aduci aminte de slujitoarea ta.

32. David i-a răspuns lui Abigail: – Binecuvântat să fie Domnul , Dumnezeul lui Israel, Care te-a trimis astăzi să mă întâlnești.

33. Binecuvântată să fie judecata ta și binecuvântată să fii tu, care m-ai oprit în această zi de la vărsare de sânge și de la răzbunare.

34. Viu este Domnul , Dumnezeul lui Israel, Care m-a oprit să-ți fac rău, că dacă nu te-ai fi grăbit să vii în întâmpinarea mea, până în zorii dimineții nu ar fi fost lăsat în viață nici un bărbat dintre cei ce sunt ai lui Nabal.

35. Apoi David a luat din mâna ei ceea ce ea îi adusese și i-a zis: – Du-te în pace la casa ta! Să știi că am ascultat de glasul tău și că ți-am împlinit cererea.

Citiți capitolul complet 1 Samuel 25