Vechiul Testament

Noul Testament

1 Samuel 25:14-22 Noua Traducere în limba Română (NTR)

14. Unul dintre slujitori i-a spus lui Abigail, soția lui Nabal: „David a trimis, din pustie, mesageri pentru a-l saluta pe stăpânul nostru, iar acesta s-a răstit la ei.

15. Totuși acești oameni au fost foarte buni cu noi, nu ne-au jignit și nu am pierdut nimic cât timp am mers cu ei, atunci când eram pe câmp.

16. Au fost un zid pentru noi atât ziua, cât și noaptea, în tot timpul cât am fost cu ei, păzind oile.

17. Acum, gândește-te și vezi ce ai de făcut, pentru că răul este hotărât împotriva stăpânului nostru și împotriva întregii lui familii. El este un om atât de rău, încât nimeni nu poate să-i vorbească.“

18. Abigail a luat în grabă o sută de pâini, două burdufuri de vin, cinci oi gata pregătite, cinci măsuri de grâne prăjite, o sută de ciorchini de stafide și două sute de prăjituri din smochine și le-a așezat pe măgari.

19. Apoi le-a spus slujitorilor ei: „Mergeți înaintea mea, iar eu vă voi urma!“ Soțului ei, Nabal, nu i-a spus însă nimic.

20. În timp ce ea cobora, călare pe măgar, prin zona umbrită a muntelui, David și oamenii lui tocmai veneau înspre ea, așa că aceasta i-a întâlnit.

21. David zisese: „Degeaba am păzit în pustie tot ceea ce avea acest om, astfel încât nu i s-a pierdut nimic. El mi-a întors rău pentru bine.

22. Dumnezeu să se poarte cu toată asprimea cu David dacă voi lăsa în viață, până dimineață, vreun bărbat dintre toți cei ce sunt ai lui Nabal.“

Citiți capitolul complet 1 Samuel 25