Vechiul Testament

Noul Testament

Titus 3:8-13 Noua Traducere în limba Română (NTR)

8. Acest cuvânt este vrednic de încredere și doresc să insiști asupra acestor lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie fruntași în a face fapte bune. Aceste lucruri sunt bune și de folos pentru oameni.

9. Ferește-te de controverse nesăbuite, de genealogii, de certuri și de lupte cu privire la Lege, pentru că sunt fără folos și zadarnice!

10. După primul și al doilea avertisment să nu mai ai nimic de-a face cu cel ce provoacă dezbinări,

11. deoarece știi că un astfel de om este stricat și păcătuiește, fiind de la sine condamnat.

12. Când îl voi trimite la tine pe Artemas sau pe Tihicus, grăbește-te să vii la mine în Nicopole, căci am hotărât să rămân peste iarnă acolo.

13. Fă tot ce poți pentru a-i ajuta pe legiuitorul Zenas și pe Apolos în călătoria lor, ca să nu le lipsească nimic.

Citiți capitolul complet Titus 3