Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3

Vechiul Testament

Noul Testament

Titus 3 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Gata pentru orice faptă bună

1. Amintește-le să fie supuși conducătorilor și autorităților, să fie ascultători, gata pentru orice faptă bună,

2. să nu insulte pe nimeni, să nu fie certăreți, să fie blânzi, să arate tot respectul față de toți oamenii.

3. Căci și noi eram odată nesăbuiți, neascultători, rătăciți, sclavi ai poftelor și ai diferitelor plăceri, trăind în răutate și invidie, fiind urâți de alții și urându-ne unii pe alții.

4. Dar când s-a arătat bunătatea și dragostea de oameni a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru,

5. El ne-a mântuit, însă nu datorită faptelor pe care le-am înfăptuit noi în dreptate, ci potrivit cu mila Lui, prin spălarea făcută de nașterea din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,

6. pe Care L-a turnat peste noi din belșug, prin Isus Cristos, Mântuitorul nostru,

7. pentru ca, fiind îndreptățiți prin harul Lui, să putem deveni moștenitori, având nădejdea vieții veșnice.

8. Acest cuvânt este vrednic de încredere și doresc să insiști asupra acestor lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie fruntași în a face fapte bune. Aceste lucruri sunt bune și de folos pentru oameni.

9. Ferește-te de controverse nesăbuite, de genealogii, de certuri și de lupte cu privire la Lege, pentru că sunt fără folos și zadarnice!

10. După primul și al doilea avertisment să nu mai ai nimic de-a face cu cel ce provoacă dezbinări,

11. deoarece știi că un astfel de om este stricat și păcătuiește, fiind de la sine condamnat.

Instrucțiuni finale

12. Când îl voi trimite la tine pe Artemas sau pe Tihicus, grăbește-te să vii la mine în Nicopole, căci am hotărât să rămân peste iarnă acolo.

13. Fă tot ce poți pentru a-i ajuta pe legiuitorul Zenas și pe Apolos în călătoria lor, ca să nu le lipsească nimic.

14. Ai noștri trebuie să învețe să fie fruntași în fapte bune, pentru a ajuta la nevoile urgente, ca să nu fie neroditori.

15. Toți cei ce sunt împreună cu mine te salută. Salută-i pe cei ce ne iubesc în credință! Harul să fie cu voi toți.