Vechiul Testament

Noul Testament

Romani 2:18-29 Noua Traducere în limba Română (NTR)

18. cunoști voia Lui și îți dai seama de ceea ce este bine pentru că ești instruit în Lege,

19. care ești convins că ești călăuză pentru orbi, lumină pentru cei din întuneric,

20. sfătuitor al celor fără minte, învățător al celor neștiutori, pentru că tu ai în Lege trăsăturile esențiale ale cunoștinței și adevărului,

21. tu deci care înveți pe altul, pe tine însuți nu te înveți? Tu, care predici să nu furi, furi?

22. Tu, care interzici adulterul, comiți adulter? Ție, căruia ți-e scârbă de idoli, le jefuiești templele?

23. Tu, care te lauzi cu Legea, Îl dezonorezi pe Dumnezeu prin neascultarea de Lege?

24. Căci, așa cum este scris: „Numele lui Dumnezeu este blasfemiat printre neamuri din cauza voastră.“

25. Dacă asculți de Lege, circumcizia ta este de folos, dar, dacă nu asculți de Lege, circumcizia ta a devenit necircumcizie.

26. Deci, dacă cel necircumcis păzește cerințele Legii, nu va fi considerată oare necircumcizia lui drept circumcizie?

27. Așadar, cel care, fizic, este necircumcis, însă ascultă de Lege, te va condamna pe tine, care ai codul scris și circumcizia, dar nu asculți de Lege.

28. Iudeu nu este cel care este iudeu în exterior și circumcizie adevărată nu este cea evidentă în carne,

29. ci, mai degrabă, iudeu este cel care este iudeu înăuntru, iar circumcizie este cea a inimii, în duh, nu în literă. Un astfel de om își primește lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.

Citiți capitolul complet Romani 2