Vechiul Testament

Noul Testament

Romani 1:9-20 Noua Traducere în limba Română (NTR)

9. Căci Dumnezeu, Căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că îmi aduc aminte neîncetat de voi,

10. cerând întotdeauna în rugăciunile mele ca, cel puțin acum, prin voia lui Dumnezeu, să reușesc să vin la voi.

11. Căci tânjesc să vă văd, ca să vă fac parte de vreun dar duhovnicesc spre întărirea voastră,

12. pentru ca atât voi, cât și eu, să fim încurajați în același timp – voi prin credința mea, iar eu prin a voastră.

13. Nu vreau să nu știți, fraților, că de multe ori mi-am propus să vin la voi, ca să am și printre voi vreun rod, tot așa cum am și printre celelalte neamuri, dar până acum am fost împiedicat.

14. Eu sunt dator atât grecilor, cât și barbarilor, atât celor înțelepți, cât și celor neștiutori,

15. astfel că, în ce mă privește pe mine, sunt dornic să vă predic Evanghelia și vouă, celor din Roma.

16. Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede – întâi a iudeului, apoi a grecului –,

17. deoarece în ea este descoperită o dreptate oferită de Dumnezeu, carevine din credință și care duce la credință, așa cum este scris: „Cel drept va trăi prin credință.“

18. Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei lipse de evlavie și împotriva oricărei nedreptăți a oamenilor, care înăbușă adevărul în nedreptate.

19. Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci Dumnezeu le-a arătat.

20. De la crearea lumii, însușirile Lui invizibile – puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui – au fost percepute clar, fiind înțelese din ceea ce a fost creat, pentru ca ei să fie fără scuză,

Citiți capitolul complet Romani 1