Vechiul Testament

Noul Testament

Romani 1:12-14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

12. pentru ca atât voi, cât și eu, să fim încurajați în același timp – voi prin credința mea, iar eu prin a voastră.

13. Nu vreau să nu știți, fraților, că de multe ori mi-am propus să vin la voi, ca să am și printre voi vreun rod, tot așa cum am și printre celelalte neamuri, dar până acum am fost împiedicat.

14. Eu sunt dator atât grecilor, cât și barbarilor, atât celor înțelepți, cât și celor neștiutori,

Citiți capitolul complet Romani 1