Vechiul Testament

Noul Testament

Romani 1:1-10 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Pavel, rob al lui Cristos Isus, chemat să fie apostol, pus deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu,

2. pe care El o promisese mai dinainte prin profeții Săi în Sfintele Scripturi

3. și care se referă la Fiul Său – născut din sămânța lui David, în ce privește trupul,

4. iar în ce privește Duhul sfințeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea dintre cei morți – adică la Isus Cristos, Domnul nostru,

5. prin Care am primit harul și apostolatul, ca să aducem, de dragul Numelui Său, la ascultarea credinței pe toate neamurile,

6. între care sunteți și voi, cei chemați să fiți ai lui Isus Cristos.

7. Deci, tuturor celor care sunt preaiubiți ai lui Dumnezeu în Roma, chemați să fie sfinți: har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!

8. Mai întâi, Îi mulțumesc Dumnezeului meu, prin Isus Cristos, pentru voi toți, întrucât credința voastră este vestită în întreaga lume.

9. Căci Dumnezeu, Căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că îmi aduc aminte neîncetat de voi,

10. cerând întotdeauna în rugăciunile mele ca, cel puțin acum, prin voia lui Dumnezeu, să reușesc să vin la voi.

Citiți capitolul complet Romani 1